Grupul paramilitar Wagner controlează ”aproape 70%” din oraşul Bahmut, în estul Ucrainei, teatrul unor confruntări armate violente din vară, a anunţat...
Băncile centrale ale Statelor Unite, Elveţiei şi altor ţări se coordonează pentru a îmbunătăţi accesul la lichidităţi, cu scopul de a asigura...
O polemică aprigă are loc la San Francisco, după prezentarea în Consiliul Municipal a unui plan de acordare de ”reparaţii”, compensaţii ale moştenirii...
Preşedintele în exerciţiu al Statelor Federale ale Microneziei, o ţară la Pacificul de Sud, David Panuelo, acuză China de faptul că duce o ”bătălie...
Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) anunţă că, din 15 martie, se va putea face înscrierea doritorilor în cadrul proiectului...
Bărbaţii au revenit la cursuri, luni, în universităţi afgane, redeschise după o îndelungată închidere, pe timpul iernii, însă femeile, spre marea lor...
Regatul Unit impune noi sancţiuni ”armatei ruse şi elitelor de la Kremlin”, miercuri, în timpul unei vizite-surpriză a preşedintelui ucrainean Volodimir...
Premier League a anunţat, luni, că a desemnat o comisie independentă care să facă lumină asupra presupusei încălcări de către Manchester City a...
Preşedintele american Joe Biden acuză opoziţia republicană de faptul că vrea ”haosul” financiar şi economic, deoarece aceasta ”ameninţă”, o acuză...
Germania urmează să finanţeze achiziţionarea de către Ucraina a unor terminale Starlink, în valoare de 20 de milioane de euro (21,8 milioane de dolari),...
Conducerea PNL a Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului a început procedura de decontare de la bugetul de stat a cheltuielilor agenţiilor de turism care...
Poliţia britanică urmează să examineze o înregistrare video în care premierul Rishi Sunak apare, joi, fără centură, pe bancheta din spate a unei maşini,...
Parlamentul European (PE), reunit în sesiune plenară, a adoptat prin procedura ridicării mâinii o rezoluţie prin care cere Uniunii Europene şi statelor...
Clubul englez Manchester City s-a clasat pentru al doilea an consecutiv pe prima poziţie în clasamentul celor mai bogate cluburi ale lumii, conform...
Fostul preşedinte rus Dmitri Medvedev, face zece ”previziuni” pe 2023, ”în Ajunul Anului Nou” pe care le prezintă, într-un mesaj postat pe Twitter...
Preşedintele francez Emmanuel Macron consideră, într-un interviu acordat vineri unui număr de trei cotidiene libaneze, că este necesară ”schimbarea...
Senatul american a confirmat miercuri nominalizarea unei diplomate rusofone de carieră, Lynne Tracy, în postul de ambasadoare a Statelor Unite la Moscova,...
Peste 5.000 de solicitări au fost depuse de persoanele care doresc să beneficieze de sprijinul financiar de la stat pentru procedurile de fertilizare in vitro ,...
Conferinţa ONU privind biodiversitatea (COP15) începe miercuri la Montréal cu o provocare colosală - cele 190 de ţări membre să încheie în două...
Proiectul unui Tribunal Special care să judece crimele Rusiei în Ucraina ar putea ”sorti eşecului” o anchetă care se desfăşoară în prezent a Curţii...
Întreruperi ale alimentării cu apă şi electricităţii aveau loc luni în mai multe oraşe ucrainene, în urma unor atacuri ruseşti - soldate cu doi morţi...
Co-laureatul Premiului Nobel pentru Pace Ales Beliaţki, un vechi apărător al drepturilor omului în Belarus, riscă să fie condamnat la 12 ani de închisoare...
Brexitul - din ce în ce mai nepopular în rândul populaţiei britanice - rămâne un subiect exploziv în Regatul Unit, unde premierul britanic Rishi Sunak a...
Conferinţa Mondială a ONU de luptă împotriva modificărilor climatice - unde negocierile bat pasul pe loc în probleme de finanţare a ţărilor sărace - a...
Uniunea Europerană (UE) a lansat cea mai mare misiune de antrenament militar din istoria sa, care vizează să formeze şi să antreneze 15.000 de militari...