Un număr de 120 de lingouri mici de aur, cântărind 3,732 kilograme, găsite în octombrie 2019 de către un controlor într-un pachet alb cu inscripţia...
Regimul militar care a preluat puterea printr-o lovitură de stat la Niamey, la 26 iulie, i-a dat ambasadorului Franţei în Niger Sylvain Itte termen de 48 de...
Generalul rus din cadrul serviciilor secrete Ghenadi Lopirev, condamnat de corupţie în 2017 şi care ispăşea peste nouă ani de închisoare la Colonia...
În total 385 de copii ”deportaţi” în Rusia - din cei peste 19.000, potrivit datelor oficiale ale Kievului - au fost ”recuperaţi” până în prezent de...
Statele Unite anunţă că impun noi sancţiuni unui număr de trei presupuşi membri ai cartelului Sinaloa, una dintre cele mai puternice organizaţii de trafic...
Directorul financiar al Tesla, Zach Kirkhorn, a demisionat din funcţie vineri, a anunţat luni producătorul de automobile electrice, într-o declaraţie depusă...
O intervenţie militară în Niger va fi ”ultima opţiune” avută în vedere de blocul Africii de Vest în vederea restaurării ordinii constituţionale,...
Ţările din Africa de Vest au ordonat duminică o blocadă economică a Nigerului, au decis să suspende ”imediat” ”toate tranzacţiile comerciale şi...
O femeie, director financiar al unei firme, a fost arestată preventiv pentru delapidare, după ce şi-a însuşit din conturile acesteia şi ale altei...
Aleasa republicană Marjorie Taylor Greene, o trumpistă adeptă a teoriilor conspiraţiei, a fluturat într-o şedinţă a unei Comisii parlamentare dedicată...
Opt suspecţi - inclusiv cinci oficiali - au fost arestaţi la Valletta, capitala Maltei, luni, în cursul unor percheziţii la domiciliu în mai multe locuri,...
UEFA a comunicat vineri rezultatele evaluării conturilor mai multor cluburi. Printre grupările care nu au îndeplinit obiectivele stabilite, fiind amendate, se...
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că ”Wagner nu există” din punct de vedere juridic şi vorbeşte pentru prima oară despre întâlnirea sa cu cadre...
Guvernul Western Australia a aprobat la sfârşitul lui iunie desfăşurarea unor roboţi echipaţi cu inteligenţă artificială (AI) care să omoare milioane de...
Norvegia anunţă miercuri că urmează să furnizeze Ucrainei - în 2023 - 100 de nanodrone de tip Black Hornet, elemente ale sistemului de rachetă sol-aer de...
Preşedintele francez Emmanuel Macron le-a spus celor aproximativ 250 de primari pe care i-a primit marţi, la Palatul Élysée, că ”nu ne putem face că nu...
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, joi şi vineri, la reuniunea de vară a Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles. Şeful statului s-a...
Justiţia britanică s-a pronunţat joi, în apel, împotriva expulzării în Rwanda a migranţilor care intră ilegal în Regatul Unit şi a stabilit că acest...
Statele membre ale Uniunii Europene (UE) au suplimentat luni, la Luxemburg, fondurile Facilităţii Europene a Păcii cu 3,5 miliarde de euro (3,8 miliarde de...
”Mitul unităţii Rusiei lui Putin a apus”, declară ziarului Il Messaggero ministrul italian de Externe Antonio Tajani, relatează AFP.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a rezumat vineri miza Summitului Noului Pact Financiar Mondial, organizat joi şi vineri, la iniţiativa sa, în lupta...
Preşedintele francez Emmanuel Macron acuză vineri Moscova de faptul că este ”o putere destabilizatoare a Africii” şi îşi exprimă regretul faţă de...
Preşedintele Consiliului European Charles Michel se declară, ”cu titlu personal”, în favoarea unei aderări a Ucrainei la Uniunea Europeană (UE), în timp...
Deminarea Ucrainei necesită o operaţiune la scară mare, comparabilă cu cea din Europa, după al Doilea Război Mondial, în vederea retragerii unor...
Preşedintele francez Emmanuel Macron - care subliniază că există ”mulţi bani”, dar nu neapărat în ”serviciul progresului planetei” - cere joi un...