Economia europeană şi-a reluat creşterea în primăvară, în urma progreselor vaccinării împotriva covid-19 şi unei ridicări treptate a restricţiilor...
Deputatul PSD Marius Budăi a declarat că datele Eurostat arată că românii devin mai săraci de la o zi la alta, că puterea de cumpărare scade, că...
EUROSTAT confirmă că în România sunt cele mai ieftine alimente din UE, afirmă prim-ministrul Florin Cîţu într-o postare pe Facebook, precizând că...
Bulgaria, Polonia, România şi Croaţia înregistrează cele mai mari niveluri de poluare în zonele urbane cu particule fine de tip PM2.5, o poluare care a...
Inflaţia din zona euro a depăşit în luna mai ţinta oficială a Băncii Centrale Europene (BCE), amplificând dificultăţile de comunicare ale...
Parlamentul European (PE) urmează să aprobe marţi acordul comerical al Uniunii Europene (UE) cu Regatul Unit, în pofida unor tensiuni persistente între...
Premierul Florin Cîţu a transmis, marţi, că Eurostat confirmă revenirea în V a economiei, iar România a avut cea mai mare creştere economică din UE în...
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a declarat că este ca Radio Erevan creşterea economică a PNL, iar România se află în prăpastie din punct de...
Economia zonei euro şi-a revenit peste aşteptări în trimestrul al treilea, regiunea profitând de perioada verii, cu mai puţine restricţii sociale. Cu toate...
Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, afirmă că aatele prezentate de Eurostat confirmă că rata inflaţiei a scăzut în guvernarea liberală şi anunţă că...
Pandemia noului coronavirus s-a soldat cu peste 227.000 de morţi în lume, relatează AFP care prezintă noi bilanţuri, fapte marcate şi un rezumat al...
România a exportat în 2018 un număr de 14.000 de viori în state din afara Uniunii Europene, reprezentând 28% din totalul exporturilor de acest tip ale UE....
România ocupă penultimul loc în Uniunea Europeană în funcţie de ponderea companiilor cu ritm rapid de dezvoltare, de numai 2,9% din totalul companiiilor cu...
Românii cheltuie pentru alimente şi băuturi răcoritoare cel mai mult din Uniunea Europeană, 27,8% din totalul cheltuielilor lor de consum, ponderi mari fiind...
România, Ungaria şi Slovacia au înregistrat în octombrie cele mai ridicate rate ale inflaţiei din Uniunea Europeană, potrivit datelor Oficiului European de...
România se află pe locul al doilea în Uniunea Europeană în funcţie de intrările de fonduri prin intermediul transferurilor personale, de 3 miliarde de euro...
România se află abia pe locul 25 în Uniunea Europeană în funcţie de rata de angajare a persoanelor cu vârste cuprinse între 55 şi 64 de ani, de circa 47%...
Economia zonei euro a crescut cu doar 1,1% în al treilea trimestru, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor preliminare anunţate, joi, de...
România a înregistrat în iulie cea mai mare scădere a producţiei industriale din Uniunea Europeană comparativ cu luna iunie (-3,3%) şi este pe poziţia a...
România a înregistrat, şi în iulie, cea mai mare rată anuală a inflaţiei din cadrul Uniunii Europene (UE), 4,1%, în creştere faţă de iunie (3,9%) şi...
România este peste media Uniunii Europene la rata de angajare a absolvenţilor de studii superioare, cu un nivel de 88,9%, fiind imediat înaintea Marii...
România şi Bulgaria au cele mai scăzute cheltuieli anuale pe cap de locuitor pentru prestaţiile familiale, de 120 de euro fiecare, potrivit datelor aferente...
România a înregistrat în primul trimestru a doua mare creştere economică din Uniunea Europeană, de 5,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018, fiind...
Uniunea Europeană a înregistrat în 2018 un excedent comercial de 3 miliarde de euro din comerţul cu automobile electrice şi hibride, potrivit datelor...
România a înregistrat o rată a şomajului de 3,8% în martie, date ajustate sezonier, la fel ca în februarie, dar, în zona euro, şomajul a scăzut la 7,7%,...