Julia Reda, europarlamentar din partea Partidului Piraţilor din Germania, a declarat miercuri pentru News.ro că negocierile pe propunerea de directivă a...
Majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene au adoptat, vineri, o poziţie comună privind reluarea, săptămâna viitoare, la Strasbourg, a negocierilor cu...
David Johansen, John Waite şi alţi muzicieni celebri în anii 1970 au dat în judecată Sony Music Entertainment Inc şi Universal Music Group Recordings Inc...
Selwa Anthony, agent literar, este obligată să plătească scriitoarei australiene Kate Morton peste 500.000 de dolari americani după ce a pierdut procesul...
Grupul Satanic Temple a ajuns la un acord cu Netflix şi Warner Bros. privind dreptul de folosire a imaginii zeităţii Baphomet în serialul „The Chilling...
Scriitorul Stephen King le-a permis unor fani adolescenţi din sudul Ţarii Galilor să transpună în film una dintre poveştile sale şi a cerut drepturi de...
Cineastul român Radu Mihăileanu, preşedintele ARP Franţa, societate civilă a autorilor, realizatorilor şi producătorilor de film, a vorbit marţi, în...
Charles Aznavour, decedat în noaptea de duminică spre luni la vârsta de 94 de ani, a vorbit descpre moartea sa în emisiunea "Sept à Huit", pe 16 septembrie....
Compania Amazon Studios a fost dată în judecată pentru încălcarea drepturilor de autor în cazul lungmetrajului „Suspiria” al lui Luca Guadagnino de...
Elton John a semnat un contract cu casa de discuri Universal Music Group pentru întreg portofoliul său muzical precum şi pentru orice compoziţii, vânzări...
Parlamentul European va vota miercuri Directiva Drepturilor de Autor, susţinută de artişti şi de cele mai mari agenţii de presă europene care acuză Google...
Deputatul USR Iulian Bulai a transmis joi că femeile care au avut venituri din drepturi de autor riscă să nu primească indemnizaţia de creştere a copilului,...
Numele Iris se află acum în centrul unei dispute legale dintre toboşarul Nelu Dumitrescu şi trei foşti membri ai grupului - solistul Cristi Minculescu,...
Grupul Wu-Tang Clana fost dat în judecată pentru 1 milion de dolari de fotograful care a realizat coperta albumului „Once Upon A Time In Shaolin”, scrie NME.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi...
Drepturile de editare a volumului "Biblia pierdută", primul roman al scriitorului Igor Bergler, au fost achiziţonate de gigantul Penguin Random House.
Cântăreaţa americană Miley Cyrus a fost dată în judecată de un compozitor jamaican privind drepturi de autor asupra piesei „We Can’t Stop”, iar el...
Trupa Iron Maiden a ajuns la o înţelegere în procesul privind drepturile de autor asupra piesei „Hallowed Be Thy Name”.
Drepturile de proprietate intelectuală, care includ şi drepturile de autor, vor fi scoase din categoria veniturilor independente si tratate separat de Fisc,...
Un fost student al actorului şi regizorului James Franco a intentat proces pentru drepturi de autor asupra scenariului „The Disaster Artist”, nominalizat la...
Compania de streaming Spotify a fost dată în judecată de Wixen Music Publishing, care cere daune de cel puţin 1,6 miliarde de dolari pentru încălcarea...
Imaginea sculpturii „David” de Michelangelo nu va putea fi folosită în scopuri comerciale fără permisiunea Galeriei Academiei din Florenţa, potrivit unei...
Lanţul de magazine John Lewis a fost acuzat de un ilustrator şi scriitor britanic că i-a încălcat drepturile de autor prin lansarea reclamei de Crăciun,...
Contul de Instagram al chitaristului britanic Brian May a fost suspendat după ce artistul a fost reclamat de o femeie pentru încălcarea drepturilor de autor...
Grupul Universal Music şi compania Vivendi, din care acesta face parte, au fost daţi în judecată pentru că ar fi plătit cu sume mai mici decât ar fi...