Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova anunţă că a deschis o anchetă după ce instituţia a primit o reclamaţie scrisă de la un reporter, sesizare...
Primăria Capitalei a transmis, miercuri, referitor la 74 de persoane din „azilele groazei” preluate şi cazate din data de 4 iulie în patru dintre centrele...
Centrele de Îngrijire şi Asistenţă ale Asociaţiei ”Sfântul Gabriel cel Viteaz” au intrat în atenţia Autorităţii Naţionale pentru Protecţia...
Prefectura Capitalei anunţă luni că a avut loc o şedinţă operativă pentru verificarea celor 207 centre rezidenţiale destinate persoanelor vârstnice,...
Preşedintele Autorităţii Naţionale perntru Protecţia Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi, Mihai Tomescu şi vicepreşedintele instituţiei Adela...
Consiliul de Monitorizare a Implementării Convenţiei ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi se numără printre instituţiile care ar fi trebuit...
Aproape 100 de persoane au fost preluate de autorităţi din trei imobile în care acestea ar fi trebuit să primească îngrijiri, în urma celor 31 de...
Un bărbat care pretindea că este fostul ministru al Justiţiei Rodica Stănoiu şi cerea bani, inventând o poveste despre o tânără cu dizabilităţi psihice...
Guvernul italian urmează să desfiinţeze luni ”venitul cetăţeniei” - un ajutor acordat celor mai săraci pe care-l primesc milioane de oameni - şi să-l...
Papa Francisc, un neobosit apărător al ”deschiderii către ceilalţi”, a pledat sâmbătă în favoarea ”eradicării relelor indiferenţei” la o...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea prin care sunt acordate mai multe facilităţi şi drepturi persoanelor cu dizabilităţi, obligând...
O tânără cu dizabilităţi din judeţul Covasna era ţinută de către părinţii săi legată cu un lanţ de un dulap, anchetatorii stabilind că aceasta era...
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că, în premieră, proiectele culturale incluzive şi sociale sunt eligibile pentru bugetare participativă prin...
Deschiderea Timişoara 2023 Capitală Europeană a Culturii (17-19 februarie) este un eveniment incluziv, o sărbătoare pentru întreaga comunitate, au transmis,...
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene continuă implementarea măsurilor de sprijin pentru persoanele vulnerabile şi în acest ansupra grupurilor...
Papa Francisc denunţă Războiul rus din Ucraina drept o ”crimă împotriva lui Dumnezeu şi împotriva umanităţii” şi îndeamnă la încetarea...
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a transmis Guvernului spre analiză o informare privind elaborarea Studiului comparativ privind practicile şi...
Constanţa: Dosar penal după ce maşina unor persoane cu dizabilităţi a fost ridicată de Poliţia Locală/ Aceasta era parcată în incinta unui complex...
Guvernul a aprobat luni, printr-o hotărâre, Strategia naţională privind prevenirea instituţionalizării persoanelor adulte cu dizabilităţi şi accelerarea...
Ministrul Muncii, Marius Budăi, afirmă că se lucrează la politici sociale care să vină în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi, inclusiv al celor...
Plenul Camerei Deputaţilor a votat, miercuri, legea privind susţinerea procesului de dezinstituţionalizare a persoanelor adulte cu dizabilităţi şi aplicarea...
Consilierul de stat Mădălina Turza scrie sâmbătă, cu ocazia Zilei Persoanelor cu Dizabilităţi, un mesaj către fiica sa, Clara, în care îi cere să o...
Ministrul Familiei Gabriela Firea afirmă, de Ziua Persoanelor cu Dizabilităţi, că 80.500 de copii cu dizabilităţi se află în evidenţele serviciilor de...
Premierul Nicolae Ciucă afirmă, în mesajul transmis de Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, că a văzut numeroase exemple de oameni care...
Senatorul Cosmin Poteraş (REPER) reclamă, vineri, cinismul autorităţilor române, care acordă bilete gratuite pentru călătoria cu trenul persoanelor cu...