Numărul cazurilor de Covid-19 înregistrate în ultimele 24 de ore a crescut în China, unde a fost descoperit noul coronavirus la finalul anului trecut, dar şi...
Anthony Fauci, cel mai reputat expert în boli infecţioase din Statele Unite, a avertizat luni că nu se va putea reveni imediat la o viaţă normală chiar şi...
Donald Trump a obţinut majoritatea voturilor sale în peste 90% dintre cele 376 de comitate americane care au înregistrat cel mai mare număr de cazuri de...
Candidatul democrat la fotoliul de la Casa Albă Joe Biden a opus bianţul foarte grav al pandemiei covid-19 în Statele Unite declaraţiilor prin care Donald...
Aerisirea încăperilor face parte din gesturile-barieră împotriva covid-19 în Germania, a anunţat cancelarul Angela Merkel, relatează BFMTV.
Procurorii au întocmit un dosar penal după organizarea unei petreceri pe Cluj Arena din Cluj-Napoca la care au participat peste 320 de persoane, care nu au...
Acoperirea feţei cu o mască de protecţie împotriva noului coronavirus ar permite dezvoltarea unor forme benigne sau asimptomatice ale covid-19, iar pe lângă...
Regulile cu privire a distanţarea socială urmează să fie înăsprite în Anglia, unde - începând de luni - adunările urmează să fie reduse la maximum...
Rusia a depăşit marţi pragul de un milion de contaminări cu noul coronavirus, în timp ce se redeschid şcolile. în urma implementării unor noi măsuri de...
Câteva mii de opozanţi ai măştii de protecţie şi restricţiilor din cauza pandemiei covid-19 defilează din nou, sâmbătă, la Berlin, în contextul unei...
Preşedintele american Donald Trump a acceptat nominalizarea Partidului Republican în vederea celui de-al doilea mandat şi şi-a inaugurat campania electorală...
Un club din staţiunea Mamaia a fost amendat de poliţişti cu suma de 4.000 de lei pentru că nu era păstrată distanţarea socială, iar un altul a primit o...
Mai multe cluburi de pe litoral au fost amendate de poliţiştii constănţeni sâmbătă seară pentru că nu respectau regulile de distanţare fizică, valoarea...
Bilanţul zilnic al contaminărilor cu noul coronavirus a depăşit pragul de 1.000 de cazuri în Germania - pentru prima oară de la începutul lui mai -, un...
Organizaţia Mondialăa Sănătăţii (OMS) avertizează luni că poate nu va exista niciodată o ”soluţie magică” împotriva pandemiei noului coronavirus,...
Statele Unite au intrat într-o ”nouă fază” a epidemiei covid-19 - de-acum foarte răspândită pe teritoriul american, unde virusul s-a soldat cu 154.834...
Un bărbat din Florida a fost arestat după ce a tras focuri de armă în holul unui hotel din Miami Beach, furios din cazuă că o mamă şi fiul acsteia nu...
O cincime dintre pacienţii cu covid-19 a murit din cauza noului coronavirus în spitalele germane, iar mortalitatea a atins peste jumătate (53%) în cazul...
Poliţiştii au oprit o petrecere privată organizată pe o stradă din municipiul Constanţa cu prilejul cununiei religioase a unei tinere de 19 ani....
Cele două Corei au comemorat separat, luni, 67 de ani de la armistiţiul din peninsulă - în Nord, dictatorul Kim Jong Un înconjurat de generali care-şi...
Filiala europeană a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi-a exprimat vineri îngrijorarea faţă de accelerarea covid-19 în anumite ţări din...
Autorităţile din Catalonia au cerut vineri unor patru milioane de oameni din provincie, inclusiv din capitala acesteia, Barcelona, să stea acasă şi să dea...
Donald Trump, criticat dur din cauza tăcerii sale asupra cifrelor alarmanete ale epidemiei covid-19, se duce vineri la Mont Rushmore, la o seară de focuri...
Preşedintele american Donald Trump, care nu a fost văzut niciodată purtând mască de protecţie în public, dă asigurări că acest lucru nu-i ridică nicio...
Guvernul a adoptat, miercuri, o hotărâre care modifică actul normativ privind starea de alertă, prin introducerea unor noi măsuri legate de distanţarea...