Comisia Europeană (CE) a aplicat luni o amendă în valoare de 1,8 miliarde de euro, o sancţiune fără precedent, grupului american Apple cu privire la...
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat că Centrul European al Consumatorilor, direcţie în cadrul ANPC, a recuperat pentru...
Lucian Ibănescu, un tânăr fost consumator de droguri, transmite mesajul său către cei cărora li se pare ”interesantă” ideea de a încerca substanţe...
Secretarul general al PNL Lucian Bode a anunţat, luni, referitor la situaţia consumului de droguri că solicită crearea unei comunităţi terapeutice cu scopul...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului 140/2021 privind anumite aspecte referitoare la...
Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că au fost discuţii, în Biroul Politic Naţional al PNL de luni, despre preţurile la energie şi a subliniat că este vorba...
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că Guvernul aprobă, marţi, un nou set de măsuri care să limiteze efectele creşterii preţurilor la energie şi gaze...
Legea consumatorului vulnerabil, adoptată în urmă cu mai mult de o săptămână de Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz, a fost...
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a afirmat, marţi, după adoptarea Legii privind consumatorul vulnerabil, că actul normativ va oferi un ajutor...
Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, în calitate de for decizional, Legea privind consumatorul vulnerabil de energie. Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a...
Comisia pentru Muncă şi Protecţie Socială, Comisia pentru Industrii şi Servicii şi Comisia pentru Politică Economică Reformă şi Privatizare au avizat...
Premierul Florin Cîţu a declarat că este pregătit să îşi asume răspunderea pe Legea consumatorului vulnerabil, în cazul în care Parlamentul României nu...
Ludovic Orban a anunţat, vineri, priorităţile legislative ale PNL în următoarea sesiune parlamentară, printre care se numără legea consumatorului...
Deputatul PSD Marius Budăi a afirmat că este culmea tupeului ca ministrul Muncii Raluca Turcan să ceară preşedintelui PNL Ludovic Orban urgentarea adoptării...
PSD a cerut Guvernului să prevadă la rectificarea bugetară resursele necesare astfel încât consumatorii vulnerabili să beneficieze de sprijin de la 1...
Ministrul Muncii Raluca Turcan solicită Parlamentului accelerarea procedurilor pentru adoptarea proiectelor de lege privind consumatorul vulnerabil din sistemul...
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunţat că autorităţile doresc ca legea privind consumatorul vulnerabil să intre cât mai repede în vigoare, cel mai...
PSD revine cu solicitarea ca partidele din cCoaliţia de guvernare să adopte urgent o soluţie pentru protecţia consumatorilor vulnerabili care nu mai pot face...
PSD a transmis că primele şase luni ale acestui an au adus cea mai mare creştere a preţurilor din ultimii 13 ani şi somează Guvernul Cîţu să ia decizii...
PSD solicită preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Anca Dragu şi Ludovic Orban, să convoace Parlamentul într-o sesiune extraordinară pentru...
Deputatul PSD Marius Budăi a anunţat că social-democraţii vor depune în Parlament un proiect de lege prin care TVA la lemnele de foc să fie redus de la 19%...
Senatul a adoptat, luni, în calitate de prim for sesizat, proiectul de lege privind consumatorul vulnerabil de energie iniţiat de Guvern. Ajutorul prevăzut,...
Purtătorul de cuvânt al PSD Ştefan Radu Oprea a anunţat că social-democraţii vor depune amendamente la proiectul de lege privind consumatorul vulnerabil....
Guvernul a aprobat miercuri un proiect de hotărâre care prevede indexarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată la 2.300 lei, începând cu 1...
Parlamentul European a aprobat marţi o nouă lege care va permite grupurilor de consumatori să lanseze împreună acţiuni colective în Uniunea Europeană.