Expoziţia „Masa tăcerii”, proiect ce aduce în faţa publicului bucureştean lucrări ale artiştilor care au câştigat Premiul Naţional „Constantin...
Conferinţa „Brâncuşi şi avangarda românească” este organizată în data de 19 februarie, de la ora 18.00, la sediul Institutului Cultural Român de la...
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat joi că în şedinţa Executivului s-a stabilit cadrul general de obligaţiuni destinate...
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, MIhai Constantin, a declarat joi că România va beneficia de 34 de milioane de euro, sprijin din Fondul de Solidaritate al...
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat joi că decizia privind eliminarea contribuţiei de 10 % pusă pe concediile medicale de la 1...
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat joi că s-a constituit la nivel guvernamental un nucleu format din 15 jurişti, din Ministerul...
Reconstrucţia în dimensiuni reale a statuii colosale a împăratului Constantin I a fost prezentată marţi, în grădina Vilei Caffarelli din Roma.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin a anunţat, joi, că o nouă întâlnire cu sindicaliştii din Sănătate va avea loc săptămâna viitoare,...
Primarul municipiului Buzău Constantin Toma afirmă, în mesajul transmis de Ziua Unirii Principatelor, că, dacă nu era 24 ianuarie 1859, nu ar fi existat,...
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin a anunţat că diploma de absolvire a liceului, precum şi certificatul de acordare a definitivării în...
Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a anunţat rezultatele procesului de reorganizare la nivelul Guvernului pentru eficientizarea cheltuielilor...
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin afirmă, joi, cu privire la procedurile Pfizer împotriva României pentru achiziţiile de vaccinuri...
Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Muncii, procedura de acordare a drepturilor de transport gratuit pentru persoane cu dizabilităţi, aceasta fiind...
Guvernul a aprobat, joi, o ordonanţă de urgenţă care modifică şi completează unele acte normative referitoare la categoriile de permis de conducere...
Executivul a analizat şi aprobat, joi, un sprijin pentru sectorul vegetal, fiind vorba despre acordarea unui grant direct, în vederea compensării parţiale a...
La propunerea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, Executivul a aprobat, în şedinţa de joi, actele normative prin care au fost soluţionate...
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat joi, că în şedinţa Executivului s-a creat cadrul legal pentru crearea Comitetului de...
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin a anunţat că Executivul a aprobat, în şedinţa de joi, o hotărâre care asigură cadrul legislativ...
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat vineri, despre tragedia de la Odorheiul Secuiesc, că procurorii s-au sesizat cu maximă...
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat vineri că procesul de instaurare a obligativităţii facturii electronice, începând cu 1...
Guvernul a decis ca pentru următorii 5 ani, persoanele care împlinesc în acest interval 14 ani să beneficieze de gratuitate la eliberarea cărţii de...
Guvernul a decis dublarea premiilor pentru sportivii români calificaţi la Jocurile Olimpice de la Paris, a anunţat vineri purtătorul de cuvânt al...
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat vineri că în şedinţa Executivului a fost aprobat un contingent de 100.000 de lucrători...
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat vineri că în şedinţa de Guvern a fost aprobat un proiect de lege care prevede că...
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Mihai Constantin a declarat că Mihai Dodu a fost schimbat din funcţia de şef al Secretariatului de stat pentru problemele...