Fostul avocat al lui Donald Trump, Rudy Giuliani, nu va fi inculpat cu privire la activităţile sale de lobby în Ucraina, care se află în centrul primului...
Ministrul Muncii Marius Budăi consideră că Guvernul României nu trebuie să accepte condiţionarea ca totalul pensiilor să nu depăşească 9,4% din PIB şi,...
Procurorul-şef al Parchetului European (EPPO) Laura Codruţa Kovesi a anunţat că ia în calcul posibilitatea sesizării Comisiei Europene pentru activarea...
Comisia Europeană (CE) are în vedere opţiunea unui nou împrumut comun în cadrul Uniunii Europene (UE), inspirat de planul relansării economice postcovid,...
Comisia Europeană (CE) a declanşat miercuri o procedură împotriva Ungariei, care ar putea conduce la o suspendare sau o reducere a anumitor fonduri europene...
Comisia Europeană (CE) a trecut la acţiune împotriva Ungariei, la două zile după victoria în alegeri a suveranistului Viktor Orban, şi a anunţat că a...
Un eurodeputat naţionalist bulgar, Angel Şavdarov Geambazki, din cadrul grupului eurosceptic ECR, a efectuat un salut nazist în hemiciclul Parlamentului...
Recursul Poloniei şi Ungariei împotriva unui mecanism care permite o suspendare a plăţii fondurilor europene în cazul unei încălcări a principiilor...
Parlamentul European a dat în judecată, la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), Comisia Europeană (CE), pe care o acuză de faptul că nu aplică...
Ungaria şi Polonia, aflate în conflict deschis cu Bruxellesul, contestă luni, în justiţia europeană, un nou mecanism care condiţionează plăţi europene...
Comisia Europeană este pregătită să lanseze în curând un nou mecanism care condţionează plata fondurilor europene de respectarea statului de drept, a...
Curtea de Apel Cluj a anulat mai multe dispoziţii din Hotărârea de Guvern care se referă la condiţionarea participării la diferite evenimente a doar a...
Premierul Ludovic Orban a afirmat, joi seară, că este ”extrem de neplăcut surprins” de poziţia Ungariei şi Poloniei care resping în continuare...
Secretarul general adjunct al Guvernului Costel Barbu şi primul pe lista PNL a candidaţilor la Camera Deputaţilor în Teleorman a îndemnat Alianţa USR-PLUS...
Brazilia este ”victima uneia dintre cele mai brutale campanii de dezinformare cu privire la Amazonia şi Pantanal”, devstate în prezent de incendii, a acuzat...
Liderii europenii şi-au constatat vineri disensiunile pe tema opţiunilor bugetare cu care se vor confrunta după 2020, când veniturile vor fi grevate de...
Un doctor din judeţul Mureş a fost reţinut pentru luare de mită după ce poliţiştii l-au prins în flagrant în timp ce primea 800 de euro de la un pacient,...