Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis a declarat marţi, despre campania la locale, că vor să bată în uşa Guvernului atât de tare încât să se rupă,...
Alifantis & FragileBand vor susţine un turneu naţional în şapte dintre cele mai importante instituţii teatrale din ţară, fiind unul dintre evenimentele...
Liderul PSD Marcel Ciolacu a precizat că susţine campania Anti-Ro-Exit a eurodeputatului social-democrat Victor Negrescu de modificare a Constituţiei României
Decizia tribunalului din Colorado potrivit căreia Donald Trump este neeligibil din cauza acţiunilor sale din timpul asaltului asupra Capitoliului a aruncat...
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Itallia că Departamentul de...
O manifestaţie uriaşă, ”Marşul pentru Palestina” a avut loc sâmbătă la Londra, la care au participat zeci de mii de persoane, într-o atmosferă...
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) lansează, în această primăvară, o acţiune de promovare, la nivel naţional, a Campaniei Naţionale de...
Inspecţia Muncii anunţă, vineri, că a declanşat Campania naţională de control în industria minieră, privind respectarea măsurilor necesare pentru...
Activiştii PES activists România au mers sâmbătă în judeţele Botoşani şi Suceava, pentru a sprijini familiile care au nevoie de ajutor, prin distribuirea...
”Un tsunami omicron vine” în Regatul Unit, avertizează premierul Boris Johnson, care anunţă o accelerare a campaniei de vaccinare anticovid împotriva...
Preşedintele PNL, Florin Cîţu, consideră că, în ceea ce priveşte vaccinarea anti-COVID, autorităţile din România au fost "victimele propriului succes"....
Patru candidaţi - două femei şi doi bărbaţi - au intrat vineri, în mod oficial, în campanie, în Japonia, pentru a deveni viitorul preşedinte al...
Un summit ”fizic” al Celor 27 urmează să aibă loc la 25 mai la Bruxelles, pe tema luptei împotriva pandemiei covid-19, tensiunilor cu Rusia şi luptei...
Premierul Florin Cîţu le-a transmis reprezentanţilor Consiliului Investitorilor Străini, la întâlnirea pe care au avut-o joi, apelul său de se implica şi...
Televiziunea Română va difuza peste 12.000 de minute dedicate alegerilor parlamentare, pe canalele TVR 1/TVR HD, TVR 3, TVR Moldova, TVR Internaţional şi pe...
Mii de nord-coreeni s-au adunat în Piaţa Kim Il Sung, la Phenian, pentru a-şi exprima susţinerea faţă de Guvern, iar spre deosebire de defilarea militară...
Hackerii şi-au intensificat atacurile împotriva site-urilor campaniei Trump i ale unor companii, pentru a le scoate offline înainte de alegerile din SUA, fiind...
Curtea Supremă poloneză a confirmat luni realegerea lui Andrzej Duda în funcţia de preşedinte al ţării, după ce a respins plângeri cu privire la...
Campania pentru realegerea lui Donald Trump ca preşedinte a anunţat luni că nu va mai acorda acreditări jurnaliştilor Bloomberg News, agenţie deţinută de...
Un cetăţean italian a fost pus sub control judiciar de DNA, pentru pentru trafic de influenţă, în dosarul în care este cercetat şi un fost consilier al...
Ştirile Pro TV prezintă campania - document care celebrează centenarul României: "100 de ani în 100 de zile", realizată cu ajutorul Arhivelor Naţionale ale...
Campania Centenar "100 pentru viitor", care va fi seară de seară la Ştirile PRO TV, premiera "Ninja Warrior România", sezonul 14 din "Las Fierbinţi",...
La ediţia a 17-a a campaniei naţionale "Artiştii pentru artişti"!, organizată de Uniunea Teatrală din România, s-au înscris 18 teatre din Bucureşti şi...
Ambasadorul Rusiei de la Washington, Serghei Kisliak, le-a dezvăluit superiorilor săi de la Moscova că a discutat subiecte ce ţin de campania republicană,...
Întâlnirea dintre fiul cel mare al preşedintelui american Donald Trump şi avocata rusă Natalia Veselniţkaia, care i-ar fi sugerat că are informaţii...