Şedinţa plenului Senatului a debutat joi cu o serie de luări de cuvânt în contradictoriu între reprezentanţii grupurilor parlamentare, pornind de la o...
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi senatorul USR Mihai Goţiu au avut, miercuri, un schimb de replici pe holurile Parlamentului, cei doi...
Biroul Permanent al Senatului a aprobat joi o procedură de urgenţă accelerată pentru dezbaterea legilor Justiţiei în forul decizional: parlamentarii vor...
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni, în cadrul şedinţei solemne a Parlamentului pentru comemorarea regelui Mihai, că fostul...
Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat marţi că a aflat de dispariţia Regelui Mihai ”cu profund regret şi durere în suflet”,...
Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni la PArlament că, în opinia sa, nu ar fi nevoie de mitinguri de susţinere aşa cum au anunţat...
Liberalii au depus miercuri o solicitare de convocare a plenului reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru adoptarea unei declarţii care să fie ”cu...
Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat marţi, la finalul unei întâlniri de aproximativ o oră şi jumătate cu preşedintele Senatului, Călin...
Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat marţi că a primit scrisoarea Comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile din 2009 în care i se...
Iniţiativa legislativă privind statutul Casei Regale va fi dezbătută în procedură de urgenţă în Parlament a decis luni plenul Senatului la solicitarea...
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat vineri că şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, sfidează parlamentul prin refuzul repetat de a se...
Preşedintele Senatului, Călin popescu Tăriceanu, a declarat luni că nu a primit din partea Administraţiei Prezidenţiale invitaţie pentru a participa la...
Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni că punerea sub acuzare de către DNA a liderului PSD, Liviu Dragnea, într-un nou dosar de...
Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, consideră că devalorizarea accentuată a leului în raport cu principalele valute, în special cu euro, ar fi...
Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat luni, la Parlament, că, în opinia sa, nu este nicio problemă cu amânările succesive ale...
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a spus vineri că Tăriceanu este un om echilibrat şi cu principii sănătoase, reacţionând astfel la afirmaţiile preşedintelui...
Agenţia de publicitate Centrade Cheil i-a încheiat contractul lui Călin Ionescu, cofondator al trupei de hip hop R.A.C.L.A., cunoscut cu numele de scenă...
Călin Ionescu, cofondator al trupei de hip hop R.A.C.L.A., cunoscut cu numele de scenă Rimaru, a fost acuzat de mai multe femei de hărţuire şi agresiune...
Coaliţia de guvernare a discutat miercuri, în biroul lui Liviu Dragnea de la Camera Deputaţilor, despre proiectul de buget pe 2018, principalele concluzii...
Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat miercuri, la Parlament, că ordonanţa privind introducerea plăţii defalcate a TVA va fi modificată...
Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat miercuri, la Parlament, că legea pensiilor nu va intra în dezbatere parlamentară în 2017 deoarece...
Noua conducere a Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a fost votată miercuri de plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi...
Preşedintele Senatului, Călin popescu Tăriceanu, explică, prin intermediul unui comunicat de presă, că nu va participa la ceremonia de depunere a...
Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, rămâne în funcţie, este concluzia discuţiilor avute vineri de liderii coaliţiei de guvernare, Liviu...
Liderii coaliţiei de guvernare, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, s-au întâlnit la ora 10:00 pentru a discuta situaţia ministrului ALDE pentru...