Biroul permanent al Senatului nu a întrunit cvorum necesar pentru a desfăşura şedinţa de joi programată la ora 12.00. Prin urmare, iniţiativa...
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că social-democraţii nu mai au majoritate în Biroul permanent al Senatului, pentru că unul dintre membrii...
Comitetul liderilor de grupuri ai Camerei Deputaţilor a decis că un plen va avea loc marţi, 1 septembrie pentru noua sesiune ordinară parlamentară şi...
Biroul permanent a decis luni prelungirea sesiunii extraordinare a Camerei Deputaţilor pentru perioada 1-19 august. Votul final urmează să fie dat într-un...
Liderul deputaţilor liberali, Florin Roman, a declarat, luni, că PSD a refuzat repartizarea în Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a unui loc pentru PNL,...
Proiectele referitoare la iniţiativa ”Fără penali”, alegerea primarilor în două tururi şi aborgarea recursului conpensatoriu - solicitate de USR în...
Senatoarea PNL Alina Gorghiu îl acuză pe preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, că face „mult teatru nesimţit”, după ce acesta a afirmat că...
Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, noua componenţă a Biroului permanent. Astfel, în funcţia de vicepreşedinţi ai Camerei au fost aleşi deputaţii...
Senatorul USR Vlad Alexandrescu a spus joi, înaintea şedinţei de Birou permanent a Senatului, că există voci care spun că s-ar putea prelungi până în 10...
Preşedintele Executiv al PMP Eugen Tomac a declarat, joi, că formaţiunea a fost exclusă din Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, iar ALDE i-a luat locul....
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a respins luni, pentru a treia oară, moţiunea simplă depusă de PNl pe domeniul energiei, intitulată ”România în...
Deputatul USR Cristian Ghinea a declarat miercuri, la Parlament, referitor la faptul că în şedinţa Biroului Permanent s-a cerut sancţionarea sa pe motiv că...
Deputaţii au aprobat vineri, în cadrul primei şedinţe de plen din noua sesiune parlamentară, cu 244 de voturi „pentru”, componenţa Biroului Permanent,...
Secretarul Camerei Deputaţilor, Ioana Bran a declarat, vineri, că PMP nu a mai primit funcţie în Biroul Permanent deoarece i s-a atribuit un loc în...
Liderul deputaţilor PMP, Eugen Tomac, a acuzat, vineri, faptul că s-a încălcat „flagrant” algoritmul politic în privinţa repartizării funcţiilor în...
Şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor s-a suspendat marţi, din lipsă de cvorum, în condiţiile în care au fost prezenţi doar patru deputaţi,...
Senatorii PNL, USR, UDMR şi PMP absentează duminică de la şedinţa Birouliui Permanent spunând că nu vor să gireze o luptă între două facţiuni din PSD...
Liberalii au cerut, în şedinţa conducerii Camerei Deputaţilor de săptămâna trecută, ca ministrul de Finanţe, Viorel Ştefan, să vină luni în plen...
Acţiunea "Parlamentul copiilor" va avea loc în data de 31 mai, la Palatul Parlamentului, la eveniment urmând să participe 300 de copii, costul estimat fiind...
Liderul senatorilor PSD, Şerban Nicolae, a lansat o serie de jigniri la adresa senatorului USR Mihai Goţiu despre care a spus că este ”analfabet”, ”sare...
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, cererile de concediu cu plată pentru zece deputaţi, secretarul Camerei Ioana Bran afirmând că...
Secretarul general al Camerei Deputaţilor, Silvia Mihalcea, a declarat, luni, că are o propunere pe care o va prezenta, marţi, în şedinţa Biroului Permanent...
Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor se va reuni marţi dimineaţă pentru a rezolva „o situaţie de urgenţă administrativă”, în condiţiile în care,...
Sistemul de vot electronic din Camera Deputaţilor a fost repus, marţi, în funcţiune, după ce aproape un an s-a votat prin ridicare de mâini din cauza...
Sistemul de vot electronic va fi repus în funcţiune marţi, în plenul Camerei Deputaţilor urmând să se desfăşoare opt sesiuni de vot electronic „pentru...