Secretarul general al PSD Paul Stănescu a declarat că, în timp ce era prins în trafic, în drum spre conferinţa de alegeri de la PSD Bucureşti, a citit o...
Şcolile, tribunalele şi administraţiile publice au fost închise, aproximativ 1.200 de zboruri au către şi de la New York au fost anulate, iar Central Park...
Senatul american a adoptat joi o măsură cu privire la un buget temporar al statului federal şi a trimis textul Camerei Reprezentanţilor, care urmează să o...
Cei 27 au ajuns miercuri la un acord asupra unei relaxări a regulilor bugetare europene, care să garanteze o redresare a finanţelor publice fără să...
Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a declarat luni, la Summit-ul Autorităţilor Publice Locale din România, că dacă vrem să fim eficienţi trebuie să...
Şeful diplomaţiei chineze Wang Yi a fost invitat în Statele Unite, la reuniuni la nivel înalt, în cadrul unor eforturi de reluare a dialogului între Beijing...
Executivul a adoptat, joi, o Hotărâre de Guvern privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de...
Guvernul a aprobat, miercuri la propunerea Ministerului Mediului, hotărârea prin care se alocă fonduri în valoare de 41,65 milioane de euro pentru dotarea...
Premierul Nicolae Ciucă a afirmat, luni la evenimentul aniversar al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR), că „o bună guvernare...
Unul dintre fiii traficantului de droguri El Chapo, Ovidio Guzman, a fost arestat de către autorităţile mexicane joi, anunţă autorităţile, iar această...
Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat, luni, la Parlament, despre propunerile privind majorare taxelor locale, că în partid s-a venit cu mai multe propuneri....
Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat, joi, desprea majorarea taxelor pe proprietate, că ”trebuie să înţelegem că s-a dus comunismul, a plecat din...
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 164/2020 pentru completarea...
Ministrul Mediului, Tanczos Barna a cerut, luni, în cadrul Adunării generale a Asociaţiei Comunelor din România susţinerea şi implicarea liderilor locali...
Liderul PNL Iaşi, Alexandru Muraru susţine că valurile de refugiaţi cu care se confruntă România în contextul conflictului militar din Ucraina încep să...
Ministrul Dezvoltării Cseke Attila a anunţat, joi într-o conferinţă de presă susţinută în Arad, că până acum administraţiile publice locale au trimis...
Liderul PSD Marcel Ciolacu a anunţat că miercuri şi joi vor fi depuse plângerile penale cu privire la Anexa 7.03 a bugetului pe 2021 prin care au fost alocate...
Primarul oraşului Cluj-Napoca Emil Boc a anunţat că ministrul de Finanţe Alexandru Nazare a oferit asigurări că vor fi respectate prevederile legale în...
Rusia se află - ”probabil” - la originea atacului cibernetic uriaş descoperit în decembrie în Statele Unite, acuză în mod oficial serviciile americane...
Premierul Ludovic Orban a anunţat că în cursul acestei săptămâni va fi făcută o alocare de către Guvern către primării pentru a echilibra bugetele...
Australia este ţinta unui vast atac cibernetic al unui ”actor statal” care vizează sisteme informatice aparţinând Guvernului, administraţiilor şi...
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, cere Guvernului să sprijine financiar autorităţile locale pentru punerea în practică a măsurilor de...
Statele Unite ale Americii se află, de sâmbătă dimineaţă, într-o perioadă de “shutdown”, blocare parţială a administraţiilor federale, după...
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a reacţionat joi, înaintea şedinţei de Consiliu General, faţă de criticile aduse de opoziţie şi de sindicaliştii din...
Primăria Capitalei va desfiinţa administraţiile din subordinea sa care se ocupă de serviciile publice, mai exact Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement...