Simona Halep a prezentat trofeul câştigat la Wimbledon fanilor din arena londoneză, ea fiind felicitată şi de Ducesa de Cambridge, Kate Middleton.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Ai jucat extraordinar, a fost un meci minunat", i-a spus Ducesa de Cambridge Simonei Halep la vestiare.

Apoi românca a urcat la balconul clădirii de la Wimbledon, unde a prezentat trofeul în faţa fanilor din complex, acolo fiind prezenţi şi mulţi români.

Simona Halep, locul 7 WTA, a câştigat turneul de la Wimbledon, al doilea grand slam din carieră, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Serena Williams, locul 10 WTA, după numai 55 de minute de joc.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.