Noul selecţioner al reprezentativei României, Mirel Rădoi, a declarat, miercuri, în conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial, că este mândru că a ajuns în această postură şi că naţionala va trebui să ţină “steagul României sus”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Am un gol în stomac şi nu pentru că nu am mâncatnimic toată ziua. M-am emoţionat. Este cel mai înalt rang al antrenorului în România. Aprecierea pe care federaţia o are pentru mine va trebui să o arătăm altfel. Alături de jucători va trebui să câştigăm acest baraj, să mergem la Euro. În ultima mea perioadă experienţa mea este mai mare ca selecţioner decât ca antrenpr. Sunt mândru să mă aflu în postura asta şi de aici încolo va trebui să ţinem steagul României sus. Le mulţumesc băieţilor de la echipa de tineret, atât generaţiei cu care am fost în vară la Euro cât şi celor de acum, datorită lor am ajuns aici”, a spus Rădoi.

El a menţionat că este mulţumit din punct de vedere financiar şi a adăugat că îşi doreşte să îşi depăşescă mentorii: “Voi vrea să-mi depăţesc mentorii pe care i-am avut, Piţurcă, Boloni, Hagi… îmi doresc să-i depăşesc”.

Rădoi a mai spus că a vorbit cu predecesorul său, Conmin Contra, dar după ce acesta şi-a anunţat plecarea de la naţională: “Am vorbit cu Cosmin Contra şi după ce şi-a anunţat plecarea. Nu se ştia în acel moment de mine, doar ce se va întâmpla cu jucătorii de la under 21”.

Tehnicianul Mirel Rădoi este noul selecţioner al primei reprezentative a României. Rădoi îi succede lui Cosmin Contra, al cărui contract s-a încheiat după ce România a ratat calificarea la Euro-2020 din grupele preliminarii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.