Simona Halep a declarat, sâmbătă, după ce a învins-o pe Danka Kovinici în turul al treilea al Australian Open, că este foarte mulţumită de modul în care a jucat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Mă simt grozav să pot juca din nou în turul al patrulea. Întotdeauna mi-a plăcut să joc în Australia, poate de aceea fac jocuri bune. În faţa unei asemenea asistenţe e întotdeauna o plăcere, vă mulţumesc tuturor că staţi în această căldură, deoarce este super-cald astăzi (n.r. - 32 de grade Celsius). (n.r. - după ce a spus meciul trecut că a făcut cel mai bun joc din sezon, dacă acum a trecut la un alt nivel) Aproape. Simt că am jucat grozav, ea a fost un pic obosită, a avut un meci greu înainte de cel cu mine. E întotdeauna o provocare să intri pe acest teren şi să dai ce ai mai bun, sunt foarte mulţumită de modul în care am jucat şi abia aştept următorul meci. Azi, nu a arătat că sunt relaxată (n.r. - pe teren), dar mă simt bine, simt că sunt mai încrezătoare deoarece anul trecut a fost unul greu şi acum doar mă bucur de tenis, sunt sănătoasă, deci este un lucru bun să vin aici şi să încerc să dau ce am mai bun. De fapt, lucrul cel mai important este să încerci să dai cei ai mai bun. Îmi poţi spune cu cine joc? (nr. - i se răspunde că nu se ştie încă şi este întrebată dacă de obicei se uită pe tablou să vadă cu cine joacă). Nu chiar, trebuie să mă concentrez doar pe meciul pe care urmează să-l joc", a declarta Halep, la interviul de pe teren, după meciul cu Kovinici.

Simona Halep, locul 15 WTA şi cap de serie numărul 14, s-a calificat pentru a şaptea oară în optimile de finală ale Australian Open, după ce a învins-o, sâmbătă, cu scorul de 6-2, 6-1, pe Danka Kovinici din Muntenegru, locul 98 WTA.

În faza următoare, Simona Halep va evolua cu Alize Cornet din Franţa, locul 61 WTA, care a întrecut-o, cu scorul de 4-6, 6-4, 6-2, pe Tamara Zidansek din Slovenia, locul 29 WTA şi cap de serie numărul 29.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.