Simona Halep a declarat, după ce a fost învinsă de Agnieszka Radwanska, în turul al treilea al Miami Open, că se simte un pic obosită şi că nu a fost suficient de bine pregătită pentru a juca la un nivel ridicat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am jucat destul de bine în primul set, dar apoi am scăzut nivelul. Sunt un pic obosită. Poate că nu sunt pregătită suficient de bine ca să joc la nivelul acesta.Ea nu a jucat ceva nou, a jucat la fel cum joacă mereu, scoate mingile şi nu prea greşeşte. Însă eu am greşit mult şi am jucat un pic prea pe centru şi ea a avut posibilitatea să facă cam ce a vrut. Exclus (n.r. - despre ghinion). Meciul puteam să îl câştig dacă jucam la un nivel mai ridicat. Am jucam slab. Asta e, merg înainte", a declarat  Simona Halep, pentru Digi Sport.

Simona Halep, locul I WTA, a fost învinsă, sâmbătă, cu 3-6, 6-2, 6-3, de poloneza Agnieszka Radwanska, locul 30 WTA şi cap de serie numărul 32, în turul al treilea al Miami Open.

Halep a jucat anul trecut în sferturi la Miami, când a fost eliminată de britanica Johanna Konta, cu 3-6, 7-6 (7), 6-2. Cea mai bună performanţă înregistrată în Florida de liderul WTA a fost în 2015, când a ajuns în semifinale, fază în care a fost învinsă de americanca Serena Williams, cu 6-2, 4-6, 7-5.

Pentru Simona Halep, prima parte a sezonului de simplu, cea pe hard, s-a încheiat. Urmează sezonul pe zgură, pe care ea îl va începe, din 23 aprilie, la Stuttgart. În ciuda înfrângerii de sâmbătă, locul I pe care îl ocupă Halep în clasamentul WTA nu este în pericol în următoarea lună.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.