Simona Halep a declarat, marţi, că se simte bine şi are energie şi consideră că face cel mai bun sezon al său pe iarbă, după ce a reuşit calificarea în semifinale la Wimbledon.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Am muncit din greu, chiar dacă am fost condusă, ştiam că va lovi foarte tare fiecare minge. M-am gândit că azi trebuie să lupt foarte tare. Am energie, mă simt bine, proaspătă, sănătoasă, cred că joc cel mai bun sezon al meu pe iarbă. Nu mă uit la meciul adversarelor, am timp de recuperare, vreau doar să mă bucur de următorul meci", a declarat Halep după meci la Eurosport.

Simona Halep, locul 7 WTA, s-a calificat pentru a doua oară în carieră în semifinalele turneului de la Wimbledon, după ce a învins-o, marţi, cu scorul de 7-6 (4), 6-1, pe jucătoarea chineză Shuai Zhang, locul 50 WTA. Acesta este cel mai bun rezultat pentru Simona Halep în acest an, la un grand slam. Ea a mai jucat în penultimul act la All England Club în 2014.

Simona Halep va da piept în semifinale cu câştigătoarea din partida Karolina Muchova (Cehia), locul 68 WTA -  Elina Svitolina (Ucraina), locul 8 WTA.

Calificarea în semifinale este recompensată la Wimbledon cu un premiu de 588.000 de lire sterline (654.000 de euro) şi cu 780 de puncte WTA.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.