Echipa naţională U20 a României a pierdut vineri, pe teren neutru, scor 0-6, meciul amical disputat în compania echipei U20 a Germaniei.
La Oliva Nova, în Spania, tricolorii U20 au întâlnit echipa similară a Germaniei. Nemţii au deschis scorul în minutul 7, prin Paris Brunner, iar tricolorii au replicat prin bara lui Codor, din minutul 15. Un minut mai târziu însă Taylan Bulut a dublat avantajul germanilor, iar Paris Brunner a făcut 3-0 în minutul 35.
Acelaşi Brunner a stabilit scorul pauzei, în minutul 43. În partea secundă elevii lui Adrian Iencsi au avut două ocazii de gol. Prima a fost irosită de Luca Banu, în minutul 65, când jucătorul nostru nu a nimerit poarta, iar după două minute Păcurar a fost aproape să înscrie, însă portarul Pfeiffer a respins incredibil.
Scorul s-a modificat pe final, Moerstedt a înscris al cincilea gol al germanilor, în minutul 83, în timp ce Darvich a transformat un penalti, în minutul 87, şi Germania – România, la U20, s-a terminat 6-0.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







