Pivotul Lorena Ostase este singura reprezentantă a naţionalei României nominalizată de EHF pentru voturile care vor stabili componenţa All Star Team a Campionatului European din Danemarca.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Voturile au fost deschise miercuri, pe site-ul competiţiei, cu 40 de jucătoare nominalizate, câte cinci pentru fiecare post, plus cea mai bună apărătoare.

Voturile vor include şi preferinţele fanilor în proporţie de 40%, iar diferenţa decizională revine specialiştilor EHF. Şi MVP-ul Campionatului European va fi decis de experţii EHF.

Voturile se vor închide sâmbătă seară, iar rezultatele vor fi anunţate duminică, în ultima zi a CE din Danemarca.

După mulţi ani în care a câştigat distincţii individuale ca golgeter, cel mai bun inter stânga sau MVP-ul turneelor finale, căpitanul naţionalei României, Cristina Neagu, nu este nominalizată, ca urmare a unui turneu mai slab, în care a acuzat probleme medicale anterioare şi forma precară de joc după ce a fost testată pozitiv la Covid-19.

Astfel, România are o singură reprezentantă, pe Lorena Ostase, la categoria Cel mai bun pivot.

Voturile se pot exprima la adresa: https://women2020.ehf-euro.com/about-ehf-euro/vote-for-the-all-star-team/

Campionatul European se încheie duminică, după ce vineri vor avea loc semifinalele, între Franţa - Croaţia şi Norvegia - Danemarca, precum şi meciul pentru locurile 5-6, între Rusia - Olanda.

România s-a clasat pe locul 12, cea mai slabă poziţie din istoria participărilor sale la Campionatul European.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.