Omul de afaceri Dan Voiculescu, condamnat în august 2014 la zece ani de închisoare în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare şi în cazul căruia instanţa a dispus, marţi, eliberarea condiţionată după trei ani petrecuţi în detenţie, a declarat că pe viitor vede ”o luptă pe viaţă, pe moarte, pe puşcarie, pe orice risc cu abuzurile”, adăugând că determinarea sa este întărită ”de cei trei ani de puşcarie”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”La orizont eu văd în continuare o luptă pe viaţă şi pe moarte, pe puşcarie, pe orice risc cu abuzurile, mai ales ale celor puternici împotriva celor care nu se pot apăra singuri, a celor care au dorinţa de a se apăra şi nu au puterea de a o face. Voi continua cu toate forţele, mai ales că determinarea mea acum e întărită de cei trei ani de puşcarie să lupt cu abuzurile”, a afirmat Voiculescu, marţi după-amiază, la ieşirea de la Spitalul Universitar, unde a fost internat de vineri.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis, marţi, punerea de îndată în libertate a omului de afaceri Dan Voiculescu, condamnat la zece ani de închisoare în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare. Magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins, astfel, contestaţia Parchetului la decizia Judecătoriei Sectorului 5 de eliberare condiţionată a omului de afaceri, iar decizia este definitivă

Dan Voiculescu a fost internat vineri după-amiază sub pază la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Tribunalul Bucureşti a judecat în urmă cu o săptămână solicitarea lui Dan Voiculescu de eliberare condiţionată, avocatul acestuia susţinând că omul de afaceri nu a plătit prejudiciul deoarece are averea sechestrată, iar ANAF nu a vândut niciun imobil pentru a recupera paguba.

Cu privire la neplata prejudicului, avocatul a susţinut că este vina ANAF că nu a reuşit în trei ani să vândă doar o singură proprietate dintre cele puse sub sechestru de judecătorul care l-a condamnat definitiv pe Voiculescu.

“El are toată averea sechestrată. Nu are un leu disponibil, cu excepţia pensiei. ANAF nu a pus nici azi în executare decizia de condamnare. Dacă le valorifica poate se acoperea prejudiciul. Statul o are la dispoziţie dar nu o face. Dan Voiculescu e un om de 71 de ani pe care detenţia îl chinuie. Are şi o serie de problem medicale pentru care va rog să păstrăm confidenţialitatea. Cert este că nu s-a însănătoşit”, a mai arătat avocatul Florian Surghie.

Judecătoria Sectorului 5 a decis, în 8 iunie, că Dan Voiculescu poate fi eliberat condiţionat, decizia fiind contestată de procurori. Judecătoria Sectorului 5 motivează decizia de liberarea condiţionată a lui Dan Voiculescu arătând că acesta "a dat dovadă de stăruinţă în muncă” prin participarea la activităţi lucrative şi intelectuale, a avut un comportament exemplar în conformitate cu normele instituţionale şi o atitudine respectuoasă faţă de personalul unităţii, a participat constant la activităţile educaţionale, a conferenţiat la dezbaterea cu tema "Stări, emoţii, comportament uman şi a fost recompensat de mai multe ori cu suplimentarea dreptului la pachet şi vizite.

Judecătorii arată că până la 24 mai Dan Voiculescu a executat în total 1.408 zile din cele 3.653 (10 ani) pe care le avea de executat în dosarul ICA, depăşind limita minimă de 1.217 zile care reprezintă o treime din durata pedepsei. Dintre cele 1.408 zile, 387 se consideră executate în urma muncii prestate şi în urma redactării de lucrări ştiinţifice.

De asemenea, judecătorii vorbesc despre "stăruinţă în muncă”, atât prin participarea la curăţenie, cât şi prin scrierea a 11 lucrări ştiinţifice.

Mai mult, judecătorii spun că Voiculescu nu a fost sancţionat disciplinar niciodată, având un "comportament exemplar, adecvat normelor instituţionale” şi a participat constant la activităţi educaţionale, primind mai multe recompense.

În motivarea deciziei se mai precizează că Dan Voiculescu a câştigat 1.882 de credite, participând la 48 de programe educaţionale în cadrul penitenciarului, credite suficiente pentru demonstrarea îndreptării comportamentului acestuia.

Voiculescu execută din 8 august 2014 pedeapsa de zece ani de închisoare primită în dosarul privatizării frauduloase a Institutului de Cercetări Alimentare. În dosarul "ICA” au mai fost condamnaţi fostul director al institutului, Gheorghe Mencinicopschi, la opt ani de închisoare, fostul director al ADS Corneliu Popa, tot la opt ani de închisoare şi fostul ministru al Comunicaţiilor Sorin Pantiş la şapte ani de închisoare. Gheorghe Mencinicopschi a fost eliberat condiţionat în 26 septembrie, după ce a executat doi ani din pedeapsa.

După ce a fost încarcerat, Dan Voiculescu a scris, în mai puţin de un an şi jumătate, unsprezece cărţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.