Fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, consideră că anchetarea fostului său consilier onorific Ştefan Voinea pentru accesarea platformei de vaccinare şi prezentarea unor informaţii care nu erau secrete este o glumă proastă, precizând că este o ruşine pentru această ţară că aşa ceva s-a putut întâmpla.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
“Toată povestea o glumă proastă, e o premieră pentru o ţară europeană ca un consilier onorific care publică date care nu sunt secrete să fie mai întâi cercetat. Corpul de Control al premierului a venit la Ministerul Sănătăţii, a audiat jumătate din echipa de conducere pentru ore întregi, l-a adus pe Ştefan Voinea de la Cluj, e un om neplătit, e consilier onorific, l-au ţinut şase ore repetând aceleaşi întrebări, lucru care ne aduce aminte de alte vremuri”, a declarat Vlad Voiculescu, într-o conferinţă de presă. 
El a menţionat că este un act de agresiune şi vehicularea în presă a acestor acuzaţii fără prezentarea unor dovezi este demn de alte vremuri. 
“Apoi fără să vedem raportul final. (...) S-a dat un comunicat de presă cum că  Corpul de Control l-a trimis la DIICOT. Este un act de agresiune care chiar fără să se întâmplat tot ce s-a întâmplat de-atunci încoace, ar fi spus ceva despre felul în care premierul îşi înţelege rolul. Dacă oricine din echipa mea ar comis o ilegalitate, nu aveam nicio problemă să fie lucrurile spuse clar şi stabilite responsabilităţi clare. Dar nu spui niciodată clar ce s-a întâmplat, nu e niciun raport al niciunei instituţii şi vehiculezi în presă aceste acuzaţii, e demn de alte vremuri. E o ruşine pentru ţara asta că aşa ceva s-a putut întâmpla”, a mai transmis Voiculescu. 
El a menţionat că totul este un abuz şi că nu a fost citat la DIICOT. 
 “Consider că a fost un abuz asupra unui om care şi-a dedicat din timpul său pentru a face un bine public. (...) Nu am problemă să discut cu oricine despre această problemă. Nu am fost citat la DIICOT. Nu avem nimic de ascuns. (...) Când aşa ceva se întâmplă când publicarea unor date nesecrete devine o problemă pentru Guvernul Românie, să vă întrebaţi ce fel de ţară vrem să fim.  (...) Dacă aşa ceva e cercetat în ţara asta, asta nu e ţara în care vreau să trăiesc. Trebuie să schimbăm lucrurile”, a mai afirmat Voiculescu.
Corpul de control al prim-ministrului a transmis Ministerului Public o sesizare penală ”in rem”, ca urmare a verificărilor preliminare efectuate la Ministerul Sănătăţii şi la celelalte instituţii din subordinea sau coordonarea Guvernului care au atribuţii legale în privinţa gestionării platformei naţionale privind vaccinarea - Registrul Electronic Naţional de Vaccinări (RENV), a anunţat Executivul în 9 aprilie. Sesizarea vizează accesarea Registrului de către consilieri onorifici ai Ministerului Sănătăţii, Corpul de Cntrol apreciind că ”regimul juridic insuficient definit şi reglementat al consilierului onorific poate crea un mecanism de eludare a regimului incompatibilităţilor şi al conflictului de interese”. Ministerul Sănătăţii a transmis clarificări.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.