Senatorul PNL Marcel Vela, fost ministru al Afacerilor Interne, reacţionează după ce a fost filmat la o terasă cu pereţi pe toate laturile, el susţinând că terasa avea acoperişul rabatat. "Eu susţin respectarea tuturor regulilor şi le şi respect", afirmă Marcel Vela.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-o intervenţie telefonică la Digi 24, fostul ministru de Interne a explicat că imaginile filmate, în care el apare stând la masă cu alte persoane au fost realizate marţi seară la o terasă care nu are acoperiş, dar care are pereţi.

"Este acoperiş deschis şi structura are nişte grinzi dintr-o parte în alta ca să susţină pereţii laterali. Dacă nu are acoperiş este deschisă. Era acoperişul rabatat, deci nu avea acoperiş, e foarte logic ce vă explic şi puteţi verifica”, a afirmat fostul ministru.

Marcel Vela a precizat că deasupra mesei sale se afla un radiator, că masa de lângă cea la care a stat era liberă şi că a respectat regula care prevede ca la o masă să nu stea mai mult de şase persoane care nu sunt membri ai aceleiaşi familii.

"Eu susţin respectarea tuturor regulilor şi le şi respect. (...) În altă ordine de idei, cum decide Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă sau al Municipiului Bucureşti să gestioneze zona HoReca (...) este impusă de situaţia epidemiologică de la momentul şi locul respectiv”, a adăugat Vela.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.