Tatăl fetiţei din Horleşti, judeţul Iaşi, care a fost agresată sexual în urmă cu trei ani, susţine că agresorul ar fi cetăţeanul olandez implicat în cazul de la Dâmboviţa, tot el afirmând că bărbatul i s-a adresat fetei în limba română.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bărbatul a declarat că şi-a trimis fetiţa la magazinul din sat, situat la 300 de metri distanţă de locuinţă, iar la întoarcerea spre casă copila a fost abordată de un individ care i-a spus că o duce acasă cu maşina.

El a povestit că bărbatul a ademenit-o pe fetiţă în maşină şi i-a dat gumă de mestecat.

"Când au ajuns în dreptul porţii de la casă, fetiţa i-a spus să oprească, iar bărbatul a mers mai departe, spunându-i că se mai plimbă un pic cu maşina. A făcut de două ori turul satului pe şosea. Fetiţa ne-a spus că a mângâiat-o pe picior, atât ne-a zis”, a declarat tatăl fetiţei.

El a precizat că fata a început să plângă şi să ţipe, iar bărbatul a adus-o apoi până aproape de casă.

"I-a vorbit fetei în româneşte. Nu au fost multe cuvinte, probabil că învăţase ceva în română dacă tot a venit aici. Avea cercel la o ureche, exact ca domnul care în aceeaşi ureche are un cercel”, a spus tatăl fetei.

Bărbatul a precizat că, imediat după agresiune, au fost date declaraţii la Poliţie, s-a interesat şi Protecţia Copilului, dar că i s-a spus că dosarul a fost trimis la Bucureşti.

”Sunt trei ani de atunci, nu s-a mai întâmplat nimic cu dosarul. Din 2018 nu a mai venit nimeni la noi de la procuratură. Eu cred că este el (cetăţeanul olandez care a ucis-o pe fetiţa din Dâmboviţa - n.r.)”, a declarat jurnaliştilor tatăl fetiţei.

Tatăl a mai afirmat că din momentul incidentului nu şi-a mai lăsat fetiţa singură pe stradă, pentru că i-a fost frică să nu i se întâmple ceva rău.

Parchetul General a preluat un dosar de agresiune sexuală deschis în 2016 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, în spaţiul public apărând informaţii conform cărora autorul ar fi fost cetăţeanul olandez suspectat că a ucis-o pe fetiţa de 11 ani din Dâmboviţa. La Iaşi, victima avea opt ani la acea vreme. Poliţia Română anunţă că poliţiştii fac verificări în cazul de la Iaşi, sub coordonarea procurorilor, dar şi că sunt reanalizate toate dosarele penale înregistrate cu autor necunoscut.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Iaşi a declarat, la Digi 24, că dosarul privind o agresiune sexuală a fost înregistrat în anul 2016 de poliţişti la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, fiind făcute cercetări timp de doi ani pentru identificarea persoanei.

"În anul 2018, în luna iunie, au fost date către public imagini în care apare persoana respectivă pentru a se cere sprijin în vederea identificării acesteia. Din toate cercetările efectuate de poliţişti nu au reieşit elemente care să ducă la identificarea persoanei care apare în imagini. În acest moment, Parchetul General a preluat cercetările şi în cazul de la Iaşi, din 2016", a spus acesta.

El a precizat că în momentul de faţă nu este confirmată o identitate între principalul suspect din cazul din Dâmboviţa şi persoana care apare în imaginile de la Iaşi.

"Tocmai de aceea au fost preluate cercetările, în vedere stabilirii cu exactitate a identităţii persoanei", a adăugat reprezentantul Poliţiei Iaşi.

La rândul lor, reprezentanţii Poliţiei Române au transmis, referitor la imaginile apărute în spaţiul public cu privire la suspectul în cazul agresiunii sexuale de la Iaşi, că, în acest moment, poliţiştii, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, desfăşoară activităţi de documentare a întregii activităţi infracţionale a principalului suspect din cazul fetiţei dispărute din judeţul Dâmboviţa.

De asemenea, din dispoziţia conducerii Poliţiei Române, toate dosarele penale înregistrate cu autor necunoscut sunt reanalizate.

De altfel, şi DIICOT reanalizează, la solicitarea Ministerului Justiţiei, toate dosarele de pornografie infantilă.

DIICOT preciza, în luna august, că la nivel naţional procurorii au în lucru peste 1.600 de dosare de trafic de persoane, trafic de minori, dar şi cauze ce vizează pornografia infantilă. Dintre acestea, 667 vizează infracţiunea de pornografie infantilă, spunea DIICOT.

"Punctual, în cazul agresiunii sexuale din judeţul Iaşi, în care a fost deschis dosar penal în anul 2016 sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi şi in cadrul căruia poliţiştii au desfăşurat activităţi investigative dispuse de procuror, inclusiv difuzarea imaginilor în spaţiul public a unui posibil suspect, în urma cărora nu au rezultat elemente suficiente care să ducă la identificarea autorului, precizăm că, în acest moment, poliţiştii desfăşoara activităţi sub coordonarea procurorului de caz", arată Poliţia Română.

Potrivit BZI.ro, în vara anului 2016, o fetiţă de opt ani din Horleşti, judeţul Iaşi, a fost luată cu maşina de bărbat şi după pe un câmp, unde a fost atinsă în zonele intime. Fetiţa ar fi început să plângă, astfel că bărbatul a dus-o acasă.

Anchetatorii au făcut, marţi, percheziţii la domiciliul din Olanda al cetăţeanului suspectat de uciderea fetiţei de 11 ani din judeţul Dâmboviţa, dar şi la locuinţa temporară a acestuia din România.

”În cursul zilei de 24 septembrie 2019, în cauza privind uciderea minorei Mihaela-Adriana Fieraru, din localitatea Gura Şuţii, judeţul Dâmboviţa, cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, prev. de art. 205 alin. 1, 2 şi 3 lit. b Cod penal, agresiune sexuală, prev. de art. 219 alin. 1 şi 2 lit. c Cod penal, şi omor calificat, prev. de art. 188-189 Cod penal., au fost efectuate percheziţii domiciliare atât în Olanda, la domiciliul cetăţeanului olandez vizat, cât şi în România, la locuinţa temporară a acestuia”, a transmis, marţi, Parchetul General.

Sursa citată a precizat că ”cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale”.

Procurorul general Bogdan Licu a declarat, marţi dimineaţă, că autorităţile române nu au încă dovada oficială că cetăţeanul olandez suspectat de uciderea fetei s-a sinucis, dar când aceasta va exista, procurorii vor dispune clasarea cauzei, precizând însă că vor fi urmărite în continuare toate pistele care îl vizează pe acesta.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.