Studenţii Universităţii "Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi au intrat joi în grevă japoneză, pentru două zile, şi solicită Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN) reanalizarea alocării locurilor bugetate pentru anul universitar 2018-2019, ei alăturându-se astfel studenţilor din celelalte patru universităţi membre ale Consorţiului "Universitaria” care au recurs la acestă formă de protest.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Organizaţiile studenţilor Universităţii "Alexandru Ioan Cuza” cer abrogarea Hotărârii de Guvern prin care s-a realizat actuala repartizare a locurilor bugetate, precum şi a actelor normative elaborate de Ministerul Educaţiei Naţionale care au creat situaţia actuală, publicarea de urgenţă a documentelor care au fundamentat controversata decizie a ministerului de resort şi realizarea unei ample dezbateri publice cu privire la modalitatea de distribuire a locurilor bugetate.

Studenţii mai cer realizarea unei noi alocări a cifrelor de şcolarizare, ţinând cont de cererea candidaţilor la admitere, de capacitatea de şcolarizare recomandată de ARACIS şi de performanţele academice rezultate, pe fiecare domeniu de studiu în parte şi "promovarea unor politici educaţionale coerente şi sustenabile pe termen mediu şi lung, care să fie rezultatul consultării tuturor actorilor implicaţi".

"Demersul nostru urmăreşte creşterea calităţii, a transparenţei în învăţământul superior românesc şi asigurarea unui cadru legal, nediscriminatoriu şi competitiv pentru toate universităţile. Totodată, dezavuăm tentativele lansate în spaţiul public prin care se susţine, în mod eronat, că demersurile studenţilor celor cinci universităţi din Consorţiul Universitaria ar fi îndreptate împotriva colegilor lor din alte instituţii de învăţământ superior. În anul Centenarului Marii Uniri, educaţia trebuie să redevină într-adevăr prioritate naţională, în spriritul tradiţiei academice româneşti şi europene, orientată spre nevoile reale ale studenţilor şi ale societăţii", arată reprezentanţii studenţilor şi ai organizaţiilor studenţeşti din Universitatea "Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Ministerul Educaţiei a publicat recent repartiţia preliminară a locurilor bugetate din anul I pentru studii universitare de licenţă, pentru forma de învăţământ cu frecvenţă, în anul universitar 2018 – 2019. Toate universităţile din Consorţiul Universitaria, care a criticat de mai multe ori derapajele guvernelor PSD, primesc din septembrie mai puţini bani de la stat pentru licenţă.

Universitatea din Bucureşti va avea din septembrie un total de 4.250 de locuri pentru anul I, cu 60 de locuri mai puţine decât anul trecut, Academia Naţională de Informaţii Mihai Viteazul din Bucureşti va avea 40 de locuri, cu 43 de locuri mai puţine decât anul trecut, Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca va avea 4.790 de locuri, cu 29 de locuri mai puţine decât anul trecut, în timp ce Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi va avea 3.400 de locuri bugetate, cu 25 de locuri mai puţine decât anul trecut, Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE) va avea 2.750 de locuri, cu 20 de locuri mai puţine decât anul trecut, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti (SNSPA) - 735 de locuri, cu 15 locuri mai puţine decât anul trecut.

De asemenea, Academia Forţelor Aeriene Henri Coandă din Braşov va avea în total 159 de locuri, cu 12 de locuri mai puţine decât anul trecut, iar Universitatea de Vest din Timişoara va avea 2.105 de locuri, cu 10 locuri mai puţine decât anul trecut.

Rectorul Universităţii din Bucureşti, Mircea Dumitru, a anunţat că va da în judecată Ministerul Educaţiei pentru că a redus numărul locurilor bugetate şi a vorbit despre "triumful mediocrităţii şi al găştilor politice", afirmând că nu există nicio justificare raţională pentru reducerea numărului de locuri repartizate pentru anul 2018-2019 la toate cele trei studii de licenţă şi că aceasta va afecta foarte mult Universitatea Bucureşti. La doctorat, spunea Mircea Dumitru, reducerea va avea un impact de peste 3,6 milioane de lei, în timp ce la master şi la licenţă - 5,4 milioane de lei. El afirmă, ironic, că le va recomanda studenţilor să îşi facă masteratul sau doctoratul la tractoare sau la ingineria motostivuitoarelor, "fără ifose de ştiinţe umaniste”, adăugând că, oricum, pentru a conduce România au nevoie doar de o diplomă de inginer "luată de la universităţi de anticameră politică”.

În replică, Ministerul Educaţiei a acuzat Universitatea Bucureşti că dezvoltă programe mai degrabă pentru a crea norme pentru cele 1.267 de cadre didactice titulare, decât pentru a răspunde cerinţelor pieţei muncii cu privire la absolvenţi, spunând că este "surprinzător" că ARACIS a acordat acestei instituţii de învăţământ superior, la cea mai recentă evaluare instituţională, calificativul "grad de încredere ridicat”.

Ministrul Educaţiei Naţionale, Valentin Popa, a declarat, luni, că cifrele de şcolarizare pentru anul universitar 2018 – 2019 care au fost prezentate până acum sunt cifre ”preliminare” care vor suferi modificări la alocarea finală. Popa afirma că pentru prima dată există o fundamentare a acestor cifre, alocându-se locuri speciale pentru domeniile prioritare şi pentru elevii care provin din mediul rural, dar precizează că s-a ţinut, totuşi, cont de repartzările istorice de până acum, în proporţie de 90 la sută chiar în ceea ce priveşte studiile de licenţă.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.