Metrorex a avizat, marţi, achiziţia de servicii de proiectare şi consultanţă pentru “Accesibilizarea staţiilor de metrou în funcţiune pentru persoanele cu deficienţe de vedere”, care prevede dotarea a 49 de staţii cu benzi speciale din dale ceramice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Traseul pentru direcţionarea persoanelor cu dizabilităţi a fost deja realizat în două staţii de pe Magistrala 4, Jiului şi Parc Bazilescu, precizează Metrorex, într-un comunicat.

"Proiectele de finisaje pentru Magistrala 5 şi pentru cele două noi staţii de pe Magistrala 4 includ facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi, atât lifturi, cât şi trasee marcate specific", potrivit Metrorex.

Toate staţiile de metrou accesibilizate au pictograme specifice, pentru a fi mai uşor identificate şi, atunci când situaţia o impune, există personal instruit care poate ajuta persoanele cu dizabilităţi pentru a avea acces mai uşor la peron, se mai arată în comunicat.

Potrivit legislaţiei în vigoare se oferă gratuitate la transportul cu metroul pentru persoanele cu dizabilităţi, iar, în cazul persoanelor cu dizabilităţi de gradul I, gratuitatea este oferită şi însoţitorilor. Cartelele de acces în metrou sunt eliberate numeric, în baza unei convenţii încheiate între Metrorex şi consiliile locale, iar distribuirea acestor cartele gratuite pentru persoanele cu dizabilităţi, precum şi pentru însoţitorii acestora, se face prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială, potrivit companiei de transport subteran din Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.