Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu,a suferit un episod lipotimic şi o cădere de calciu şi a primit tratament de reechilibare hidro-electrolitică, a anunţat, duminică, Spitalul Militar Central. Liderului PSD i-au fpst făcute mai multe analize şi a fost externat cu recomandări, printre care evitarea ortostatismului prelungit, a stărilor de suprasolicitare şi a stresului, regim alimentar şi hidratare corespunzătoare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” a transmis, duminică, precizări despre starea de sănătate a preşedintelui Camerei Deputaţilor, liderul PSD Marcel Ciolacu, dar şi despre analizele care au fost efectuate în unitatea medicală şi diagnosicul stabilit de medici.

”În conformitate cu prevederile Legii nr. 38/ 2018 pentru acordarea de servicii medicale unor categorii de persoane şi pentru completarea art. 2 din Legea nr. 406/2001 privind acordarea unor drepturi persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român, domnul Marcel Ciolacu, Preşedintele Camerei Deputaţilor, s-a prezentat, în cursul acestei zile la Unitatea Primire Urgenţă a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila” pentru un episod lipotimic. Conform protocolului de diagnostic al unităţii noastre, s-au efectuat o serie de investigaţii clinice, paraclinice şi de laborator. Coroborând aceste date cu datele testelor imagistice, precum şi cu rezultatele consulturilor multidisciplinare realizate de către specialişti în medicină de urgenţă, ATI, neurologie şi cardiologie, a rezultat diagnosticul de: Episod lipotimic recent - în observaţie etiologică, Hipocalcemie frustă”, a transmis Spitalul Militar Central.

Medicii au precizat că pacientului i s-a recoltat şi testul COVID 19.

”Rezultatul testului rapid este negativ. Testul PCR este în lucru. Tratamentul urmat de pacient în unitatea noastră a constat în reechilibare hidro-electrolitică”, ase mai arată în comunicat.

Reprezentanţii Spitalului Militar au transmis că starea pacientului este stabilă, cu evoluţie favorabilă, fapt ce permite externarea acestuia cu recomandări medicale de continuare a investigaţiilor: ”tratament conform receptei, evitarea ortostatismului prelungit, a stărilor de suprasolicitare şi a stresului, regim alimentar şi hidratare corespunzătoare”.

Conferinţa de presă în care preşedintele interimar al PSD Marcel Ciolacu prezenta programul ”Repornim România” a fost întreruptă după ce i s-a făcut rău. Ciolacu a început să tremure şi s-a dezechilibrat, fiind susţinut de unul dintre membrii staff-ului său.

În scurt timp, Marcel Ciolacu şi-a revenit, a cerut scuze ziariştilor şi părăsit sediul central al partidului, ajungând la spital.


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.