Bărbatul din judeţul Sibiu care a primit, timp de patru luni, o indemnizaţie de creştere a copilului de 35.000 de euro care i-a fost recalculată la puţin peste o mie de lei spune că declaraţiile sale de venituri pentru anii 2010-2015 au fost redactate de personal contabil de specialitate şi că au fost conforme realităţii, iar toate taxele şi impozitele datorate statului au fost achitate integral şi la timp, reprezentând "sume importante", în baza acestor venituri fiscalizate fiindu-i stabilită indemnizaţia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Declaraţiile mele de venituri pentru anii 2010-2015 au fost redactate de personal contabil de specialitate într-un moment în care nu se punea problema ca indemnizaţiile de creştere a copilului să nu mai fie plafonate. Toate declaraţiile mele de venituri au fost conforme realităţii şi mi-am achitat integral şi la timp toate taxele şi impozitele datorate statului român. Acestea au reprezentat sume importante. În baza acestor venituri fiscalizate mi s-a stabilit indemnizaţia”, scrie, într-un mesaj transmis News.ro, sibianul Liciniu Lupu.

El mai precizează că a crede că a dat declaraţii false fără să i se reproşeze ceva şi fără să existe vreun dosar în acest sens reprezintă "un atentat la minima inteligenţă a opiniei publice".

"Fără să doresc, în acest moment, să mă refer la abuzuri ale ANAF, aşa cum a făcut-o în mod repetat noua conducere politică a ţării, numeroşi oameni de afaceri şi alte persoane avizate, precizez doar că a crede că eu am dat declaraţii false fără să-mi reproşeze cineva ceva şi fără să existe un dosar în acest sens, este un atentat la minima inteligenţă a opiniei publice”, mai scrie în mesajul citat, Liciniu Lupu.

Indemnizaţia de creştere a copilului în valoare de aproximativ 35.000 de euro pe care a primit-o timp de patru luni sibianul a fost recalculată, după ce controlul ANAF a stabilit că beneficiarul ei obţinuse venituri mult mai mici decât cele declarate. Acum, bărbatul primeşte puţin peste o mie de lei şi va trebui să restituie banii pe care i-a primit până acum.

Directorul Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale Sibiu, Ioan Boţa, a declarat, vineri, corespondentului News.ro, că indemnizaţia de aproximativ 35.000 de euro pe care o primea un cetăţean din judeţul Sibiu a fost recalculată.

”Am primit de la ANAF o hârtie prin care se precizează alte sume decât cele pe care le-am avut iniţial. În urma raportului, a fost efectuată recalcularea indemnizaţiei. Nu este vorba despre o sistare a ei, ci de o recalculare”, a declarat Ioan Boţa.

Surse oficiale au precizat că verificările efectuate de ANAF au constatat că sumele declarate de către beneficiarul indemnizaţiei erau mult mai mici decât veniturile. Cu toate acestea, veniturile fiind prevăzute în declaraţia de impunere de la ANAF, sibianul a plătit circa o sută de mii de euro impozit aferent veniturilor declarate.

Indemnizaţia de creştere a copilului care i se cuvine bărbatului în baza veniturilor din salarii pe care le-a obţinut depăşeşte cu puţin minimul legal prevăzut de 1.064 de lei. Sibianul a încasat cele 35.000 de euro timp de patru luni, dar a primit deja acasă o decizie prin care i se comunică faptul că va trebui să restituie banii încasaţi în plus până acum.

În paralel, sibianul a contestat în instanţă raportul ANAF, iar dacă acesta rămâne definitiv va încerca să-şi recupereze de la stat banii plătiţi cu titlu de impozit.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.