Şefa secţiei Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului "Sfântul Pantelimon", Laura Constantinescu, şi asistenta şefă, Laura Manea, au fost suspendate din funcţii de către conducerea unităţii sanitare, iar o comisie internă va analiza situaţia privind medicamentele care ar fi fost ţinute sub cheie la această secţie şi date cu prioritate pacienţilor tineri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Şefa secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), Laura Constantinescu, şi asistenta şefă a secţiei au fost suspendate din funcţie până la finalizarea anchetei interne declanşate astăzi", a declarat, joi, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al Spitalului "Sfântul Pantelimon”, Fiorela Miţoiu. 

Întrebată cât ar putea dura ancheta internă în acest caz, purtătorul de cuvânt al Spitalului "Sfântul Pantelimon” a spus că "în jur de două săptămâni".

Decizia spitalului de a face o anchetă internă şi de a le suspenda pe cele două angajate a fost luată după ce jurnaliştii de la Gazeta Sporturilor au scris, citând un medic de la secţia ATI, că medicamentele pentru bolnavii care ajung în Secţia de Terapie Intensivă a Spitalului “Sfântul Pantelimon” sunt ţinute sub cheie, la şefa secţiei sau la asistenta-şefă acasă, fără ca medicii să aibă acces la ele, doctorii fiind puşi în situaţia de a alege cui dau un medicament şi cui nu.

Într-o înregistrare a medicului de la secţia ATI, şefa secţiei poate fi auzită spunând că medicamentele nu ajung, iar ei trebuie să le dea cu prioritate pacienţilor tineri: “Dacă dăm la toţi, nu mai avem medicaţie pentru ăia care merită”. La rândul său, farmacista spitalului spune că a găsit în dulap sute de doze dintr-un antibiotic care figurau în baza de date că fuseseră date pacienţilor. 

Reprezentanţi ai Corpului de Control al ministrului Sănătăţii şi ai Serviciului de Medicină de Urgenţă vor face verificări, săptămâna viitoare, la Spitalul "Sf. Pantelimon" din Capitală, în urma informaţiilor privind posibila discriminare pe criterii de vârstă a pacienţilor de la Secţia ATI a unităţii, a anunţat, joi, Ministerul Sănătăţii, care mai spune că discriminarea pe criterii de vârstă sau orice altă formă de discriminare între pacienţi este inacceptabilă şi reprezintă o încălcare a legii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.