Manifestaţia de vineri seară, din Timişoara, la care au participat aproximativ 3.000 de persoane, s-a încheiat după un marş prin oraş la finalul căruia din boxele amplasate în Piaţa Victoriei a răsunat Imnul Europei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În jurul orei 22.30, protestatarii din Timişoara au revenit în Piaţa Victoriei, mitingul încheindu-se cu Imnul Europei, care a răsunat din boxele amplasate în locul în care se adună protestatarii în fiecare seară.

Marşul prin oraş a durat aproximativ o oră, iar traseul a fost: Piaţa Victoriei, Podul Michelangelo, Bulevardul Vasile Pârvan, Piaţa Maria şi Piaţa Victoriei.

Inquam Photos / Cornel Putan Alin
Inquam Photos / Cornel Putan Alin

Oamenii au strigat lozinci la adresa Guvernului, afişând pancarte cu mesaje precum: ”Sesiune sau restanţă, noi picăm o ordonanţă”, ”Cel mai mare duşman al unui guvern corupt este un popor educat”, ”Dacă şi ungurii cântă Imnul, Dragnea, îi bai”, ”Demisia”, ”Jos Guvernul”.

Organizatorii au anunţat că protestele vor continua şi în weekend, de la ora 19.00, în acelaşi loc, Piaţa Victoriei, însă nu se vor mai oraganiza şi marşuri prin oraş.

Protestul din Timişoara a început după ora 19.00, cu intonarea Imnului Naţional, iar la scurt timp după, organizatorii au citit lista cu cele opt revendicări pe care au depus-o în cursul zilei de vineri la Prefectura Timiş şi care poartă numele de ”Proclamaţia România 2017+”.

La scurt timp după, câţiva studenţi greci au luat cuvântul în piaţă ca să transmită că sunt alături de manifestanţi, spunându-le acestora că trebuie să lupte împotriva corupţiei. De asemenea, ei au atras atenţia că în universităţi încă există corupţie, iar unele examene sunt plătite.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.