Patronii firmei Al Carina din Prahova vizată de percheziţiile de marţi din dosarul dezinfectanţilor au declarat pentru că produsele firmei sunt testate în laboratoare acreditate în Uniunea Europeană şi că vor prezent aun punce de vedere după ce vor vedea care sunt acuzaţiile care li se aduc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Contactat telefonic, patronul firmei Al Carina, Dan Cruceanu, a declarat pentru News.ro că firma îşi va exprima un punct de vedere miercuri, după ce va vedea, concret, care sunt acuzaţiile care i se aduc.
 
La rândul său, soţia lui Dan Cruceanu, Alina Cruceanu, afirmă că produsele vândute de Al Carina sunt testate în laboratoare acreditate în Uniunea Europeană. 
 
"Vreau să ies să vă dau toate documentele, pentru că şi eu am un disconfort fizic şi psihic şi atât timp cât suntem o firmă corectă în judeţul ăsta şi-mi plătesc impozite iar toate, absolut toate testările sunt făcute în  laboratoare acreditate în Uniunea Europeană, nu avem ce să comentăm. Doamna ministru o să vă spună în comunicatul de presă. Probabil doamna ministru are alte interese. Cred",  a declarat jurnaliştilor Alina Cruceanu.
Ea a susţinut că are toate avizele şi că eea ce se întâmplă în România este un haos.
"Eu am mai fost controlată şi după scandalul cu Hexi Pharma, am avut controale peste controale şi mă vedeţi că tot aici sunt", a ţinut să precizeze.
Reprezentanţii Al Carina subliniază că analizele de laborator făcute  la laboratoare din Germania au ieşit conforme.
"Numai că laboratorul de la Iaşi din Româna nu este conform. Nu este conform să vină mascaţii la mine acasă, la poartă. Nu vă supăraţi pe mine! Unde trăim?" a mai spus soţia patronului de la AL Carina.
Poliţiştii fac, marţi, cinci percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Prahova, la locuinţele unor persoane şi sediile unor firme care produc, importă şi comercializează produse biocide. Acţiunea are loc într-un dosar în care se suspectează că, în 2018, ar fi fost fabricate şi vândute unor spitale substanţe pentru dezinfecţia suprafeţelor care nu îndeplineau standardele de performanţă în distrugerea bacteriilor.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.