Patriarhia Română spune că întreaga ţară este îngrijorată din cauza violenţelor din Piaţa Victoriei şi îndeamnă la rugăciune, pace, dialog şi coresponsabilitate socială. De asemenea, Biserica afirmă că trebuie încurajate şi cultivate dialogul şi coresponsabilitatea, pentru binele României.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Întreaga ţară este îngrijorată de evenimentele recente soldate cu violenţe ale căror victime sunt atât civili, cât şi forţe de ordine. Biserica Ortodoxă Română, neutră din punct de vedere politic, dar sensibilă la problemele sociale, în calitatea ei de „factor al păcii sociale” (cf. Legea cultelor nr. 489/2006, art. 7, al.1), îndeamnă la rugăciune, pace, dialog şi coresponsabilitate socială. Ura, violenţa şi polarizarea societăţii nu sunt benefice pentru ţară", precizează Patriarhia.

De asemenea, instituţia îndeamnă preoţii şi credincioşii Bisericii Ortodoxe Române să se roage "pentru pacea şi unitatea poporului român, mai ales în anul acesta al centenarului, atât de important pentru noi" şi spune că, în acelaşi timp, trebuie încurajate şi cultivate dialogul şi coresponsabilitatea, pentru binele României.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.