Proba practică pentru obţinerea permisului de conducere a fost suspendată marţi, în judeţul Olt, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile. Aceasta urmează să fie susţinută în 3 martie, iar candidaţii vor fi reprogramaţi din oficiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al Prefecturii Olt,  din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, examenul pentru obţinerea permisului de conducere – proba practică, ce urma să fie susţinut marţi, a fost suspendat. 

Decizia are ca bază ordinul MAI nr.268/2010 privind procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere, modificat şi completat, conform căruia ”Desfăşurarea probei practice va fi întreruptă în cazul apariţiei unor condiţii meteo rutiere nefavorabile, determinate, de regulă, de reducerea vizibilităţii sub 100 metri, căderi abundente de precipitaţii, inundaţii, furtună ori viscol, urmând a fi reluată de îndată ce condiţiile de circulaţie au revenit la normal“.

Examenul pentru proba practică va fi reprogramat sâmbătă, 3 martie, de la ora 09.00, la Stadionul “1 Mai” din municipiul Slatina.

Candidaţii nu trebuie să se mai prezinte la ghişeele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Olt, aceştia fiind reprogramaţi din oficiu, a mai precizat sursa citată.

           

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.