O piaţetă din Bucureşti va purta numele Reginei Ana, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat, miercuri, în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), cu 42 de voturi "pentru”, niciun vot împotrivă şi nicio abţinere.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Astfel, primul rond dinspre Piaţa Victoriei, de pe Şoseaua Kiseleff din Sectorul 1 al Capitalei se va numi "Piaţa Regina Ana a României”, potrivit proiectului de hotărâre.

Iniţiatorii proiectului îşi motivează demersul prin importanţa Casei Regale a României atât în istoria, cât şi în conştiinţa poporului român şi prin rolul pe care Regina Ana l-a avut în istoria recentă a României.

Regina Ana a încetat din viaţă la vârsta de 92 de ani, în luna august a acestui an, la Spitalul Morges din Elveţia. Ea a fost înmormântată în Catedrala Arhiepiscopală de la Curtea de Argeş. Principesa Ana de Bourbon-Parma era căsătorită cu Regele Mihai din 1948.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.