Procurorii DIICOT au trimis-o, joi, în judecată pe Roxana Elena Onu, o mamă care şi-ar fi exploatat sexual fiica, timp de aproape doi ani, începând cu vârsta de patru luni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Roxana Elena Onu este acuzată de trafic de minori, viol şi pornografie infantilă. Potrivit procurorilor, în perioada mai 2014 - decembrie 2015 inculpata a abuzat de fetiţa ei, la diferite intervale de timp, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra şi de a-şi exprima voinţa.

Faptele s-ar fi petrecut în perioada în care copilul avea vârsta de patru luni, până la vârsta de un an şi 11 luni. Mama şi-ar fi exploatat sexual fiica, "prin producerea şi punerea la dispoziţie de materiale pornografice, prin aplicaţia Skype, contra unor sume de bani", clienţilor de pe internet.

"Inculpata a oferit 33 de «spectacole» în direct cu abuzurile sexuale exercitate asupra minorei", mai notează procurorii. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Tribunalului Bucureşti.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.