Ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Leş, s-a întâlnit, vineri, cu ambasadorul Poloniei la Bucureşti, Marcin Wilczek, cei doi oficiali discutând despre cooperarea bilaterală în domeniul apărării, în cadrul Parteneriatului Strategic, implementarea deciziilor Summit-ului de la Varşovia, precum şi coordonarea acţiunilor în formatele regionale de cooperare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”A fost evidenţiat angajamentul celor două părţi de utilizare la maximum a cadrului oferit de Parteneriatul Strategic pentru intensificarea relaţiilor în domeniul apărării, atât prin participarea la exerciţii multinaţionale şi la alte activităţi de instruire a forţelor, precum şi prin cooperarea în domeniul forţelor aeriene, apărării împotriva rachetelor balistice şi în plan tehnico-militar”, se arată într-un comunicat transmis vineri de Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Oficialii au subliniat şi importanţa coordonării eforturilor pentru realizarea prezenţei înaintate pe întregul flanc estic al NATO, ca parte principală a ”întăririi posturii de descurajare şi apărare” a Alianţei.

”În acest sens, au fost discutate elemente specifice de coordonare a contribuţiilor reciproce cu subunităţi militare şi personal de stat major la operaţionalizarea Brigăzii Multinaţionale de la Craiova, respectiv a Grupului de luptă sub coordonarea SUA din Polonia”, se mai arată în comunicatul MApN.

De asemenea, în timpul întâlnirii s-a discutat despre organizarea vizitei oficiale în România a ministrului polon al Apărării, în această primăvară.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.