Peste 2.000 de posturi de conducere în instituţiile aflate în subordinea şi coordonarea Ministerului Afacerilor Interne (MAI) vor putea fi ocupate prin concurs, potrivit unui memorandum adoptat în ultima şedinţă a Guvernului, anunţă MAI.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Memorandumul propus de Ministerul Afacerilor Interne prevede scoaterea la concurs a 2015 funcţii de conducere existente la nivelul instituţiilor aflate în aparatul central şi al instituţiilor aflate în subordinea şi coordonarea MAI, iar posturile deblocate prin Memorandum vor fi ocupate doar prin concursuri organizate în condiţiile legii, în funcţie de specificul fiecărei funcţii, spune MAI. 

În unităţile Ministerului Afacerilor Interne sunt prevăzute aproximativ 12.000 de posturi de conducere, din totalul acestora fiind vacante aproximativ 3.700 de posturi. Restul funcţiilor vacante, neprevăzute în acest memorandum, "urmează să parcurgă procedurile legale de deblocare la o dată ulterioară".

Prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, a fost suspendată ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante din instituţiile şi autorităţile publice.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.