Trei persoane implicate în incidentele de la sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au fost conduse la secţia de poliţie în vederea identificării şi luării măsurilor legale pentru nerespectarea măsurilor de ordine dispuse, a transmis, luni, Jandarmeria Bucureşti. În faţa instanţei sunt în continuare zeci de persoane, unele susţinându-l pe liderul PSD, altele contestându-l.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Jandarmeria Bucureşti a transmis, luni, după incidentele de la sediul ICCJ că trei persoane au fost conduse la secţia de poliţie, în vederea identificării şi luării măsurilor legale pentru nerespectarea măsurilor de ordine dispuse.

”Sediul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie face parte din categoria obiectivelor de importanţă deosebită pentru activitatea statului, a cărui pază este asiguratăpermanent cu jandarmi, conform Hotărârii de Guvern nr. 1486 din 2005 privind asigurarea pazei şi protecţiei obiectivelor, bunurilor şi valorilor cu efective de jandarmi. S-au luat măsuri de ordine şi siguranţă publică şi în zona exterioară a obiectivului, având în vedere prezenţa a două grupuri de persoane”, a transmi, luni, Jandarmeria Bucureşti.

Sursa citată a precizat că este în măsură să adapteze dispozitivul de jandarmi în funcţie de numărul de persoane prezente în spaţiul public, ”cu scopul de a nu periclita bună desfăşurare a activităţilor instituţiei şi pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică”.

”Recomandăm participanţilor să manifeste înţelegere faţă de măsurile luate şi să adopte un comportament civilizat”, au mai transmis jandrmii din Bucureşti.

Zeci de persoane se află, luni, în faţa sediului ICCJ, iar la sosirea lui Liviu Dragnea la instanţă s-au îmbrâncit. Unii îl susţin pe Liviu Dragnea, în timp ce alţii îl contestă.

Din mulţime s-a aruncat cu apă către Liviu Dragnea în momentul în care îşi făcea cu greu drum prin mulţime, cu ajutorul jandarmilor.

Pentru a opri grupurile de protestatari, jandarmii au instalat garduri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.