Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, spune că nu se pune problema opririi apei calde, pentru că "ar fi o faptă penală" şi că Guvernul trebuie să găsească soluţii urgente, "iar corespondenţa dintre cele două instituţii ale Guvernului, Romgaz şi Elcen, să fie făcută fără a mai speria populaţia şi fără a mai aduce în discuţie bucureştenii care îşi plătesc facturile la zi".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
"Având în vedere că Romgaz este în proprietatea statului în procent de 70%, iar Elcen este în proprietatea statului în procent de 90%, statul român taie gazul statului român, pedepsindu-i pe români. Aceasta este concluzia, pentru că cele două entităţi, Romgaz şi Elcen, sunt în subordinea Guvernului României, au în consiliul de administraţie reprezentanţi ai Guvernului României şi unul dintre consiliile de administraţie, cel al Romgaz, a decis să tăie gazele  către Elcen, doar pentru că acesta a intrat în insolvenţă, procedura necesară în actuala situaţie economică", a declarat, marţi, primarul general al Capitalei, comentând anunţul Romgaz privind întreruperea furnizării de gaze naturale către Elcen.
 
Firea a susţinut că RADET, care este în subordinea Primăriei Generale, a solicitat intrarea în insolvenţă pentru a-i proteja pe locuitorii din Bucureşti, deoarece Elcen solicită plata unei datorii  istorice care nu este inclusă în contabilitatea Primăriei Generale şi nu există nicio formă legală şi nicio justificare ca Municipalitatea să plătească acele penalităţi la penalităţi, "exact cum a fost pe timpul bulei imobiliare a creditelor care erau făcute din pix”.
 
În ceea ce priveşte oprirea gazelor furnizate de Romgaz către Elcen, Firea a explicat că Elcen a mai achiziţionat gaze în perioada anterioară şi mai are şi pe stoc, ea asigurându-i pe bucureşteni că nu se pune problema să rămână apa caldă. 
 
"Până la sfârşitul anului, Primăria Capitalei va plăţi către RADET, iar RADET va putea face plăţi în continuare către Elcen şi Elcen către Romgaz, Distrigaz şi Transgaz suma de 193 milioane lei, adică 42 milioane euro, sume care sunt prevăzute în buget la capitolul subvenţie. Populaţia a plătit la zi factura, deci nu are de ce să fie pedepsită din cauza unor litigii comerciale sau neînţelegeri dintre două companii ale statului. Problema acum este de competenţa Guvernului", a mai declarat Gabriela Firea. 
   
Ea a mai susţinut că Guvernul trebuie să găsească soluţii urgente în acest sens, "iar corespondenţa dintre cele două instituţii ale guvernului, Romgaz şi Elcen, să fie făcută fără a mai speria populaţia şi fără a mai aduce în discuţii bucureştenii care îşi plătesc aceste facturi la zi".
 
"Sunt deschisă dialogului cu premierul României, cu vicepremierii Dâncu şi Borc, am ţinut legătură permanent cu ministrul energiei  iar CA al RADET a iniţiat, deja, consultări cu reprezentanţii creditorilor, astfel încât să existe o predictibitate în ceea ce priveşte plăţile pe acest circuit al decontărilor între structurile implicate", a concluzionat primarul general. 
 
Compania de stat Romgaz, unul din cei doi mari producători de gaze din România, a anunţat luni seara că va întrerupe de marţi livrările de gaze naturale către Elcen, după ce furnizorul de agent termic pentru apa caldă şi încălzirea Capitalei a anunţat că nu mai poate onora obligaţiile contractuale începând din 27 septembrie.
 
Marţi, în urma unei şedinţe de câteva ore, la Ministerul Energiei, la care au luat parte reprezentanţi ai Romgaz şi ai Elcen, producătorul de energie Elcen a anunţat că urmează să plătească în cursul acestei zile 6 milioane de lei către Romgaz, pentru gazele livrate, din datoria totală de 319 milioane lei, bani care vor ajunge pentru gazele necesare în această săptămână, astfel încât bucureştenii vor avea apă caldă.
 
"Am reuşit să deblocăm o sumă din bonusul de cogenerare pe care trebuia să îl luăm pe 30 (septembrie, n.r.) în avans şi plătim gazele pe această săptămână, bonus de cogenerare de înaltă eficienţă pe care îl decontam cu Transelectrica pe data de 30. Şi plătim gazele către Romgaz. Astăzi facem ordinele de plată. Este vorba de 6 milioane lei (din bonusul de cogenerare de 9 milioane de lei, n.r.). Bucureştenii vor avea apă caldă", au declarat, marţi, pentru News.ro reprezentanţii Elcen.
 
Aceştia spun că măsura este valabilă până săptămâna viitoare, când trebuie căutate alte soluţii.
 
"În această perioadă factorii responsabili trebuie să găsească o soluţie", au declarat oficialii Elcen, referindu-se la conducerea Ministerului Energiei şi a Primăriei Capitalei.
 
Compania ELCEN este controlată de Ministerul Energiei şi produce şi distribuie energie termică şi energie electrică. Este cel mai mare producător de energie termică din România, asigurând aproape 40% din producţia la nivelul ţării şi 90% din producţia din Bucureşti.

RADET se află în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi este administratorul celui mai mare sistem de termoficare din România. Regia asigură 74% din necesarul de energie termică al Capitalei. 95% din consumatori sunt de tip casnic, restul fiind de tip social şi industrial (instituţii publice şi companii).

  
  
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.