România este singura ţară din Uniunea Europeană în care există titulatura de necalificat în sistemul educaţional, spun reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), care precizează că în acest an şcolar 4.500 de cadre didactice necalificate au ajuns la catedră, ]n condi'iile ]n care tinerii calificaţi nu vor să predea în şcolile din ţară din cauza salariilor mult prea mici.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ atrage atenţia Guvernului că din cauza salariilor mici numărul tinerilor care vor să devină cadru didactic este în scădere.

Dacă în anul  2004, la un număr de 4 milioane de copii existau 343.000 de posturi în educaţie, în anul 2017 ne confruntăm atât cu scăderea numărului de copii la 3 milioane, dar şi cu scăderea numărului de posturi didactice la aproximativ 295.000. În plus, dacă în anul 2005 existau 19.500 de debutanţi, în 2017, numărul acestora a ajuns la 16.000.

Lipsa personalului didactic calificat în şcolile din România sporeşte un fenomen pe care nu ni-l dorim: creşterea numărului de necalificaţi care ajung să predea elevilor. În acest an şcolar au fost încadraţi 4.500 de angajaţi necalificaţi în acest sistem.

“Ar trebui să facem un simplu exerciţiu de imaginaţie să ne dăm seama cât de gravă este situaţia din învăţământul românesc: gândiţi-vă ce ar însemna ca un medic necalificat să intre în sala de operaţii şi să facă o intervenţie chirurgicală? Sau un medic necalificat să prescrie medicamente unui bolnav? Ce ar însemna ca un necalificat să instrumenteze un dosar în justiţie, un necalificat să stabilească bugetul unei comunităţi sau un necalificat să conducă un avion sau o locomotivă? Ni se pare revoltător sau absurd. Dacă se acceptă ca în anul 2017 să fie copii care sunt “ modelaţi” de necalificaţi, înseamnă că inclusiv România este condusă de persoane fără studii de specialitate. FSLI consideră că este inacceptabil ca în faţa copiilor să ajungă  “dascăli” care nu stăpânesc materia pe care o predau, aşa cum nu au nici abilităţile psihopedagogice necesare pentru formarea unor caractere", spun reprezentanţii Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, într-un comunicat de presă transmis joi.

Reprezentanţii FSLI spun că s-a ajuns în această situaţie pentru că ani la rând a fost tolerat acest fenomen

"Cu un salariu lunar de 1.400 de lei, cât are în acest moment un cadru didactic debutant, suntem departe de rezolvarea unei probleme majore. Din păcate, nici perspectiva nu este optimistă. Atât timp cât prin legea salarizării un profesor debutant va ajunge, ipotetic, în anul 2022 la un salariu net de 2.400 de lei, este evident că este posibil să crească numărul  ”şlefuitorilor de suflete şi caractere”, fără studii de specialitate", a declarat preşedintele FSLI, Simion Hancescu.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.