Parchetul General anunţă că s-a finalizat controlul dispus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, fiind identificate deficienţe vizând activitatea procurorilor şi activitatea managerială a primului procuror. De asemenea, sunt indicii privind săvârşirea unor abateri disciplinare. Ca urmare, au fost infirmate, ca nelegale şi netemeinice, cinci soluţii de netrimitere în judecată în dosare de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal şi a fost sesizată Inspecţia Judiciară pentru a aprecia cu privire la efectuarea de verificări privind abaterile disciplinare ce rezultă din actul de control şi verificarea activităţii manageriale a primului procuror.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Controlul dispus, în 31 iulie, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal a avut trei obiective: Respectarea dispoziţiilor privind primirea, înregistrarea, repartizarea şi continuitatea în soluţionarea lucrărilor şi dosarelor penale; Verificarea stadiului cercetărilor şi modalitatea de exercitare a supravegherii în cauzele aflate în lucru la procuror şi la organele de cercetare penală având ca obiect infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal şi viol, precum şi a cauzelor având acest obiect soluţionate în perioada 1 ianuarie 2018 - 31 iulie 2019; Verificarea cauzelor cu autori cunoscuţi mai vechi de un an de la prima sesizare, aflate în lucru la procuror şi la organele de cercetare penală.

"Controlul a fost finalizat, fiind identificate o serie de deficienţe vizând activitatea procurorilor şi activitatea managerială a primului procuror, rezultând totodată indicii privind săvârşirea unor abateri disciplinare", se arată într-un comunicat de presă transmis, miercuri, de PICCJ.

Ca urmare, au fost dispuse mai multe măsuri, precum infirmarea din oficiu, ca nelegale şi netemeinice, a cinci soluţii de netrimitere în judecată în cauze având ca obiect infracţiuni de viol şi lipsire de libertate în mod ilegal; sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a aprecia cu privire la efectuarea de verificări privind abaterile disciplinare ce rezultă din actul de control şi verificarea activităţii manageriale a primului procuror.

De asemenea, se solicită Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova să dispună măsurile necesare în vederea remedierii deficienţelor constatate şi îmbunătăţirii activităţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal şi se solicită conducerii Poliţiei Române să facă demersurile necesare în vederea soluţionării cu celeritate a cauzelor aflate în instrumentarea organelor de cercetare penală.

Totodată, s-a dispus reevaluarea activităţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în termen de 6 luni.

Controlul a fost făcut de procurori din cadrul Serviciului de Îndrumare şi Control.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.