Meteorologii au emis o avertizare cod galben pentru şase judeţe din nordul şi estul ţării, unde va ninge începând de marţi după-amiază şi se va depune un strat de zăpadă de 10-20 de centimetri. În vestul, nord-vestul şi centrul ţării vor fi ploaie, lapoviţă şi ninsoare, iar în sud şi sud-est, inclusiv în Bucureşti, la început vor fi mai ales ploi, iar din a doua parte a zilei de miercuri, acestea se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Judeţele Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ şi zona de munte a judeţelor Bacău şi Vrancea vor fi, de marţi, ora 15.00, până miercuri, la ora 11.00, sub avertizare cod galben de ninsori.

De asemenea, până joi dimineaţă vor fi precipitaţii în toate regiunile, cantităţile de apă vor depăşi local 15-20 de litri pe metru pătrat, iar în sudul Moldovei, Muntenia şi Dobrogea, dar şi în zonele deluroase şi montane din restul teritoriului se vor cumula, pe arii restrânse, peste 30-40 de litri pe metru pătrat, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

În jumătatea de nord a Moldovei, dar şi la munte, la altitudini mari vor predomina ninsorile, iar în vestul, nord-vestul şi centrul ţării, precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie, lapoviţă şi trecător ninsoare.

În sudul şi sud-estul ţării, inclusiv în Bucureşti, la început vor fi mai ales ploi, iar din a doua parte a zilei de miercuri, acestea se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare. 

Pe spaţii restrânse, cu precădere în sudul şi centrul Moldovei şi în nordul Munteniei, vor fi depuneri de polei.

Vântul va avea, temporar, intensificări în sudul Moldovei, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei şi local în Oltenia, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50-55 de kilometri pe oră şi izolat 65 de kilometri pe oră. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.