Cei doi piloţi ai aeronavei IAR 99 Şoim care s-a prăbuşit în judeţul Bacău au fost recuperaţi şi sunt în stare stabilă, ambii fiind aduşi cu un elicopter SMURD, respectiv cu un avion C-27J Spartan la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" din Bucureşti, anunţă Ministerului Apărării Naţionale (MApN).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conform MApN, comandorul Marcel Breşug, şeful de stat major al Bazei 95 Aeriană ”Erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu”, şi căpitan-comandorul Iulian Pena, instructor-şef zbor în cadrul aceleiaşi unităţi militare, s-au catapultat în jurul orei 13.30, la cinci kilometri vest de localitatea Nicolae Bălcescu din judeţul Bacău, deasupra Lacului Galbeni.

Piloţii au fost recuperaţi de echipele de căutare-salvare ale bazei aeriene şi se află în stare stabilă.

La această oră, un elicopter SMURD execută un zbor pentru evacuarea primului dintre piloţii recuperaţi către Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" din Bucureşti, urmând ca cel de-al doilea să fie transportat la acelaşi spital cu un avion de tip C-27J Sparta  din cadrul Forţelor Aeriene Române, configurat pentru evacuare medicală.

Comandorul Breşug, în vârstă de 41 ani, are la activ peste 1.000 de ore de zbor pe aeronava IAR 99 Şoim, iar căpitan-comandorul Pena, în vârstă de 40 de ani, are o experienţă de zbor de aproape 450 de ore pe aeronava menţionată.

Aeronava militară decolase în jurul orei 13.20 din baza aeriană pentru a executa un zbor de verificare tehnică. După aproximativ 10 minute de zbor, piloţii s-au catapultat, aeronava prăbuşindu-se în zona menţionată, în afara ariilor locuite.

Din ordinul ministrului Apărării Naţionale a fost numită o comisie de investigaţie tehnică pentru cercetarea împrejurărilor producerii acestui incident aviatic şi a fost sesizat Parchetul Militar. Totodată, potrivit procedurilor-standard, au fost sistate zborurile cu acest tip de aeronavă până la finalizarea anchetei de specialitate, adaugă MApN.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.