Cei 65 de migranţi, între care 23 de copii, care în 27 noiembrie au fost salvaţi de poliţiştii români de frontieră de la bordul unei nave aflate în pericol pe Marea Neagră, au solicitat acordarea unei forme de protecţie internaţională din partea statului român şi au fost cazaţi în centrele din administrarea Inspectoratului General pentru Imigrări, conform instituţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cele 65 de persoane - 31 de bărbaţi, 24 de copii şi 11 femei - din Irak, Afganistan şi Pakistan, intenţionau să intre ilegal în România, fiind depistate, în noaptea de 27 spre 28 noiembrie, la bordul unui pescador, la o distanţă de 34 kilometri faţă de ţărmul României, pe direcţia localităţii Eforie. Migranţii au solicitat ajutor unei nave comerciale care se afla în zonă, cât şi autorităţilor române, după ce ambarcaţiunea rămăsese fără propulsie, în condiţii meteo nefavorabile - vânt puternic şi mare agitată. Nava a fost adusă în Portul Constanţa, unde migranţii au fost triaţi şi evaluaţi medical.

De la începutul anului, peste 500 de migranţi au încercat să ajungă în ţara noastră pe mare, aceasta fiind a şasea ambarcaţiune depistată în acest an de poliţişti de frontieră şi adusă la ţărm.

Potrivit unui comunicat transmis luni de Inspectoratul General pentru Imigrări, toate cele 65 de persoane au solicitat acordarea unei forme de protecţie internaţională din partea statului român, fiind cazate în centrele din administrarea Inspectoratului, unde vor parcurge procedura de azil.

Pe întrega perioadă a procedurii de azil, solicitanţii beneficiază de măsuri de asistenţă financiară, medicală, consiliere pshihologică şi juridică, acces la piaţa forţei de muncă, activităţi de adaptare culturală.

De la începutul anului şi până în prezent, peste 4.600 de persoane au solicitat acordarea unei forme de protecţie internaţională din partea statului român, cei mai mulţi fiind din state precum Irak, Siria, Pakistan şi Afganistan.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.