Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, le-a spus absolvenţilor de la Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” şi Şcoala de Agenţi de Poliţie ”Vasile Lascăr” că ”este nevoie de acest suflu proaspăt” şi i-a asigurat că până la sfârşitul lunii iulie vor fi încadraţi în muncă în structurile MAI.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Carmen Dan a participat, vineri, la ceremoniile de absolvire la Academia de Poliţie ”Alexandru Ioan Cuza” şi la Şcoala de Agenţi de Poliţie ”Vasile Lascăr”, unde a declarat că ”în acest domeniu este importantă echipa şi mai puţin individul”.

”Acum, mai mult ca oricând, este nevoie de acest suflu proaspăt şi de aceea vreau să vă asigur că vă aşteptăm alături de noi, la noile locuri de muncă, cât mai repede! Şi vreau să o spun cu subiect şi predicat – Promoţia 2017 a Ministerului Afacerilor Interne va fi încadrată până la finalul lunii iulie”, a menţionat ministrul.

Deficitul de personal în MAI este la acest moment de aproximativ 20.000 de oameni, cele mai multe posturi neocupate fiind în Poliţia Română.

Vineri, au avut loc ceremonii de absolvire la toate unităţile de învăţământ ale MAI care pregătesc poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi pompieri, în total fiind vorba despre 522 de ofiţeri şi 1.125 agenţi. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.