Ministerul Afacerilor Externe (MAE) îi anunţă pe cetăţenii români care călătoresc în Danemarca cu privire la decizia de prelungire a controalelor la frontiera danezo-germană până în 3 mai, astfel că trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valabil.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În aceste condiţii, toate persoanele care călătoresc pe rutele maritime (ferryboat) şi terestre (rutiere şi feroviare) dinspre Germania în Danemarca trebuie să deţină un act de identitate valabil. Cerinţa este obligatorie şi pentru persoanele care tranzitează Danemarca către Suedia", transmite MAE, luni, într-un comunicat de presă.

De asemenea, autorităţile de la Copenhaga avertizează şi asupra riscului întârzierilor la transportul feroviar, maritim şi rutier (autobuze) din cauza obligativităţii verificării actelor de identitate ale pasagerilor.

Controalele temporare la frontiere se înscriu în linia de măsuri privind fluxul migranţilor în Danemarca şi Suedia, iar persoanele care nu prezintă acte de identitate valabile sau refuză controlul autorităţilor daneze vor fi oprite de la tranzitul în Danemarca.

"În aceste condiţii, se recomandă  cetăţenilor români să se asigure că deţin în permanenţă asupra lor, pe timpul călătoriei în Danemarca, un act de identitate valabil (paşaport sau carte de identitate naţională)", adaugă MAE.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.