Zeci de învăţători, profesori, părinţi şi elevi au protestat, miercuri, timp de trei ore, în faţa sediului Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Arad, faţă de prevederile Ordonanţei 9/2018, conform căreia orele de limba română, la clasele minorităţilor naţionale, pot fi predate doar de profesori specializaţi. Dascălii afectaţi spun că ordonanţa "intră în contradicţie cu predarea integrată şi pune în pericol calitatea actului didactic prin preluarea catedrelor de către persoane fără calificare şi experienţă în predare".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Circa 25 de profesori şi învăţători care predau unor clase de limba germană sau maghiară au ieşit în stradă, în faţa sediului ISJ Arad, susţinuţi de aproximativ 30 de părinţi şi elevi, cu toţii contestând prevederi din Ordonanţa 9/2018.

Textul ordonanţei prevede că "în învăţământul primar, la clasele cu predare în limbile minorităţilor naţionale, orele de Limba şi literatura română prevăzute în planurile de învăţământ sunt predate de profesori cu studii superioare de specialitate".

Zeci de dascăli de la şcoli din judeţul Arad sunt afectaţi şi nu vor mai putea preda şi Limba română.

"Practic, peste noapte suntem consideraţi necalificaţi, deşi predăm de zeci de ani şi Limba română, iar elevii noştri chiar au rezultate bune la concursurile şi examenele naţionale. Efectele ordonanţei intră în contradicţie cu predarea integrată şi pun în pericol calitatea actului didactic prin preluarea catedrelor de către persoane fără calificare şi experienţă în predare", a declarat, pentru News.ro, un profesor participant la protest.

"Cerem Ministerului Educaţiei să modifice ordonanţa, astfel încât să fie luate măsuri doar în judeţele unde sunt probleme privind calitatea predării şi rezultatele elevilor. În Arad nu avem astfel de probleme, fapt recunoscut inclusiv de Inspectoratul Şcolar", a spus un alt profesor.

Părinţii prezenţi la manifestarea care a durat trei ore au spus că, dacă nu se găsesc soluţii, vor continua protestele în stradă alături de copiii lor.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar le-au declarat jurnaliştilor că nu pot comenta ordonanţa, care trebuie pusă în aplicare.

Şeful ISJ Arad, Anca Stoenescu, a primit un memoriu de la dascălii nemulţumiţi şi a spus că va avea o întâlnire cu ministrul Educaţiei, căruia îi va prezenta nemulţumirile apărute.

În unele şcoli din Arad în care există clase cu predare în limbi ale minorităţilor naţionale, precum maghiară, germană sau slovacă, unii profesori sunt în grevă japoneză şi poartă banderole albe pe braţe.

Prevederile OUG 9/2018 potrivit cărora orele de limba română, la clasele minorităţilor naţionale, vor fi predate de profesori specializaţi, i-au nemulţumit şi pe învăţătorii de la Liceul Teoretic "Nikolaus Lenau" din Timişoara, cu predare în limba germană, care au început, luni, anul şcolar în grevă japoneză.

"Şcoala primară Nikolaus Lenau din Timişoara (cu predare în limba germană maternă) este în greva japoneză. Protestăm împotriva ordonanţei care ne interzice să mai predam disciplina Limba română la clasele pregătitoare şi I – IV, pe motivul că n-am fi calificaţi (fals) şi pentru că nu avem rezultate satisfăcătoare la această disciplină la examene sau teste naţionale (de asemenea fals). Efectele acestei ordonanţe intră în contradicţie cu predarea integrată şi pun în pericol confortul şcolarilor mici printr-o expunere nejustificată la persoane de referinţă fără calificare şi experienţă în predarea citit – scrisului prin metode specifice perioadei preşcolare (clasa pregătitoare) şi şcolare mici (7 – 11 ani)”, au transmis profesorii învăţători ai Liceului Teoretic ”Nikolaus Lenau” din Timişoara, şcoală cu predare în limba germană, singura în care au învăţat doi români câştigători ai Premiului Nobel.

La rândul său, deputatul FDGR Ovidiu Ganţ afirmă că prevederea este neconstituţională, întrucât încalcă principiul nediscriminării pe criterii etnice, aplicându-se doar pentru învăţământul în limbile minorităţilor naţionale. Ganţ îi cere premierului "să abroge prin OUG această aberaţie".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.