Aproape 38.000 de poliţişti, pompieri, jandarmi şi poliţişti de frontieră sunt pe teren, sâmbătă şi duminică, pentru a asigura buna desfăşurare a referendumului pentru redefinirea familiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), aproape 38.000 de poliţişti, pompieri, jandarmi şi poliţişti de frontieră vor fi zilnic în teren, în plus faţă de dispozitivul curent, pe durata referendumului. 

Dintre aceştia, aproape 2.000 de poliţişti şi jandarmi asigură paza secţiilor de votare şi ordinea publică în Bucureşti, sâmbătă şi duminică.

Astfel, potrivit Poliţiei Capitalei, zilnic, peste 550 de poliţişti asigură paza şi protecţia la 795 de secţii de votare, dintre cele 1.264 constituite în municipiu, iar pentru restul secţiilor de votare, dispozitivul este asigurat de celelalte structuri ale MAI.

De asemenea, peste 1.100 de poliţişti se află în stradă pentru a asigura ordinea şi liniştea publică. Pentru intervenţia efectivă la eventuale incidente, poliţiştii angrenaţi din paza şi protecţia secţiei de votare vor fi sprijiniţi, la cerere, de patrulele de poliţie aflate în dispozitivul curent de intervenţie la evenimentele semnalate, care îşi vor desfăşura activitatea în zonă.

Pentru combaterea oricăror fapte antisociale, sunt asigurate rezerve de poliţişti şi echipe operative, pregătite să intervină. Astfel, aproape 400 de poliţişti vor fi constituiţi, zilnic, în rezerve (luptători pentru acţiuni speciale şi echipe operative de specialişti).

Direcţia Generală de Jandarmerie a Municipiului Bucureşti are în responsabilitate 469 de secţii de votare dispuse în 100 de locaţii, unde sunt prezenţi peste 200 de jandarmi. Pentru un plus de siguranţă, sunt constituite şi rezerve de intervenţie, capabile să intervină în cel mai scurt timp, dacă situaţia o impune.

Jandarmii asigură desfăşurarea în condiţii de siguranţă a activităţii în cadrul Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti, având şi atribuţii de protecţie a transportului buletinelor de vot după încheierea procesului de votare.

De asemenea, în Bucureşti, 240 de pompieri asigură desfăşurarea în bune condiţii a referendumului.

Anterior, pompierii au făcut verificări la obiectivele în care sunt organizate secţii de votare, fiind înlăturate disfuncţionalităţile pe linia apărării împotriva incendiilor.

Astfel, potrivit IGSU, inspectoratele pentru situaţii de urgenţă au făcut verificări la obiectivele în care sunt organizate cele 18.662 de secţii de votare, fiind înlăturate pe timpul controalelor peste 3.000 de nereguli. Totodată, au fost aplicate peste 2.700 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 42.500 de lei.

Potrivit IGSU, s-a avut în vedere asigurarea căilor de acces pentru desfăşurarea în bune condiţii a procesului electoral, marcarea corespunzătoare a căilor de evacuare şi menţinerea acestora în permanenţă practicabile, dispunerea cabinelor de vot fără blocarea accesului la instalaţiile de hidranţi interiori sau alte mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor şi menţinerea în stare de funcţionare a instalaţiilor şi sistemelor de apărare împotriva incendiilor (instalaţii de iluminat de siguranţă, de semnalizare, de stingere a incendiilor etc.).

De asemenea, specialiştii ISU au desfăşurat activităţi de instruire pe linia prevenirii situaţiilor de urgenţă cu preşedinţii secţiilor de votare, precum şi recunoaşteri în teren pentru asigurarea accesului autospecialelor şi gestionarea eventualelor intervenţii de urgenţă.

Potrivit Autorităţii Electorale Permanente, numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la data de 2 octombrie 2018 este de 18.951.721.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.