Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) a anunţat, vineri, că din totalul deţinuţilor care se află în penitenciare 17.960 au au drept de vot. Dintre aceştia, 15.652 şi-au exprimat intenţia de a vota la alegerile pentru Parlamentul European şi 15.271 pentru referendum.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Alegătorii deţinuţi în baza unui mandat de arestare preventivă sau care se află în executarea unei pedepse privative de libertate, dar cărora nu li s-a interzis exercitarea drepturilor electorale, votează prin intermediul urnei speciale.

În acest sens, ANP anunţă că s-au luat mai multe măsuri, printre care identificarea deţinuţilor cu drept de vot şi informarea acestora cu privire la necesitatea formulării cererilor privind exercitarea dreptului de vot.

De asemenea, angajaţii ANP s-au asigurat ca persoanele deţinute să aibă un act de identitate valabil la data scrutinului şi au amenajat spaţii corespunzătoare în cadrul unităţii, pentru amplasarea urnelor şi a cabinelor de vot.

În urma centralizării datelor primite de la toate unităţile din teritoriu, ANP a anunţat că în prezent sunt 20.403 deţinuţi în România. Dintre aceştia, 17.960 au drept de vot, iar 15.652 şi-au exprimat intenţia de a vota la alegerile pentru Parlamentul European şi 15.271 pentru referendum.

Duminică au loc alegerile pentru Parlamentul European şi referendumul pentru justiţie iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis. Procesul electoral va avea loc în intervalul 7.00 – 21.00.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.