Uzina de la Mioveni a început fabricaţia de serie a modelului Jogger HYBRID 140. Destinat unui client din România, primul vehicul cu tehnologie hibridă produs sub sigla Dacia este un exemplar de culoare Gri Schiste, cu 7 locuri, aparţinând nivelului de echipare Extreme +, anunţă compania.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ilustrând perfect poziţionarea mărcii Dacia, Jogger HYDRID 140 este cel mai accesibil vehicul de familie cu propulsie hibridă de pe piaţă, dispunând de un spaţiu interior generos şi de echipamente esenţiale. Modelul beneficiază de expertiza Renault Group, oferind o tehnologie modernă care asigură un demaraj sistematic în mod 100 % electric şi un cuplu motor disponibil imediat, care permite accelerări energice„, precizează compania.

Autonomia versiunii Jogger HYBRID 140 este de peste 900 km (în ciclu mixt omologat WLTP). Bateria de tracţiune dispune de o garanţie de 8 ani sau 160.000 km.

Fabricat în exclusivitate la Uzina de la Mioveni, modelul Jogger a fost deja produs în aproape 80.000 de exemplare, din care peste 90% au fost exportate, în principal pe pieţele Europei Occidentale.

Lider al segmentului C-Break din România, Dacia Jogger s-a situat, în 2022, pe poziţia a doua în clasamentul celor mai vândute vehicule de segment C (exceptând clasa SUV) către clienţii persoane fizice din Europa.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.